Activitatea fizică zilnică,...
La inițiativa medicilor din Asociația Medicală Română de Biomodelare 3D (AMRB3D), peste 30.000 de viziere vor fi livrate gratuit, luna viitoare, spitalelor din țară care le solicită. Vizierele au fost realizate cu ajutorul imprimantele 3D.
Potrivit unui comunicat, tot ceea ce trebuie să facă medicii din țară este să completeze un formular în care să spună de câte viziere au nevoie și pentru ce spital.
Proiectul se numește "Print to Prevent" a început inițial cu patru imprimante, in atelierul asociatiei AMRB3D sub coordonarea medicului ortoped Eduard Liciu, președintele Asociației Medicale Române de Biomodelare 3D. Imprimantele erau folosite pentru dezvoltarea unui planning preoperator personalizat, dar o dată cu starea de urgență s-au dovedit utile și pentru altfel de proiecte.
"Partea cea mai frumoasă în această perioadă este că întreaga comunitate de printare 3D, din întreaga lume, s-a organizat astfel încât să creeze tot felul de dispozitive alternative prin această metodă, ca să ușureze munca medicilor. Partea și mai frumoasă este că ele sunt open source, astfel că modelul nostru este derivat dintr-un model disponibil open source", afirmă Eduard Liciu, medic specialist ortoped pediatru.
Cu patru imprimante s-a reușit prodecerea într-o singură zi 50 de viziere, cantitatea prea mica pentru cât era necesar. Ideea rezidentului Mihai Miruna de la Spitalul Grigore Alexandrescu a ajuns la urechile unor sponsori care au donat 10.000 de euro, bani din care s-au cumpărat 47 de imprimante 3D.
Ulterior, echipei s-au alăturat studenți din SSMB, sub egida UMF "Carol Davila", dar și voluntari de la Universitatea Politehnică. "Ei au avut un rol decisiv în creșterea capacității de producție. La început, timpul de printare pentru o singură ramă era de 40-50 de minute, însă politehniștii l-au redus la 25 iar mai apoi la 17 minute după ce au ajustat partea de mecanică și pe cea de software", se explică în comunicat.
Proiectul "Print to Prevent" continuă, iar cele 1000 de viziere care pot fi produse zilnic își așteaptă destinația. În acest sens, angajații unităților sanitare care au nevoie de astfel de produse pot completa următorul formular și vor contactați în cel mai scurt timp de membrii asociației: https://forms.gle/THH7nA5PLozPYCbq8.
Se livrează în funcție de cererile care se primesc.
Procedura:
"Cadrele medicale trebuie să completeze mai întâi un formular, noi îl citim, după care îi sunăm pe fiecare în parte. Îi întrebăm ce secții doresc să acopere cu comanda pe care au făcut-o pentru că ne-am întâlnit cu situații în care ni se cereau 10 viziere dar în urma discuției am constatat că nevoia ar fi mai mare și am livrat mai multe bucăți, dar și cazuri în care o persoană voia să acopere o secție cu 500 de viziere și atunci noi am propus să le livrăm mai puține, 50 sau 100, într-o primă fază și să refacem stocul atunci când au din nou nevoie", explică Andrei Constantinescu, student, anul 5, UMF Carol Davila.
Membrii AMRB3D, prin proiectul "Print to Prevent", vor să ajute și să ofere și altor persoane sau asociații care vor să demareze un proiect similar (de sprijin a cadrelor medicale prin donarea de astfel de produse) STL-urile, G-code-urile și experiența lor de până acum.
Iar pentru ca vizierele distribuite către spitale să rămână gratuite, proiectul mai are nevoie de donații. Cei care vor să doneze o pot face în contul:
Asociația Medicală Română de Biomodelare 3D C.I.F. 37593470
Cont IBAN: RO98BTRLRONCRT0389061401 deschis la Banca Transilvania
Descriere tranzactie: Viziere 3D.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Activitatea fizică zilnică,...
Află mai multe despre acest compus...
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Adevărul despre sare. Greșeala pe...
Genele lungi și voluminoase au...
Medicul Cătălina Poiană a vorbit...
Depresia postpartum este o condiție...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...