Persoanele infectate cu Covid, dar vaccinate, ar putea sta mai puţin în carantină: explicațiile dr. Valeriu Gheorghiță

Vaccinare
Valeriu Gheorghiță susţine că perosanele infectate cu noul coronavirus, dar care au fost vaccinate, ar putea sta mai puțin în carantină. Iată cum explică el.

"moare virusul mai repede, se elimină mai repede, fereastra de contagiozitate este mai scurtă, estimată undeva la 5-6 zile, comparativ cu circa 10-14 zile cât era la persoanele nevaccinate”.

Valeriu Gheorghiţă susţine că „pacienții vaccinați cu schemă completă care sunt testați pozitiv au o evoluție mult mai scurtă a bolii comparativ cu persoanele nevaccinate”. Potrivit lui, virusul „moare repede și se elimină mai repede”.

Metodologia va fi reevaluată în perioada următoare, tocmai pentru că probabil, în cazul persoanelor complet vaccinate, ar trebui făcut un test PCR de control mai devreme decât în ziua 8, în ziua 10, cât se face în momentul de față. În aceste condiţii,  persoanele vaccinate şi infectate ar putea sta mai puţin în carantină, declară șeful campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. „Moare virusul mai repede, se elimină mai repede, fereastra de contagiozitate este mai scurtă, estimată undeva la 5-6 zile, comparativ cu circa 10-14 zile cât era la persoanele nevaccinate”, spune medicul, potrivit Româniatv.

„Din datele științifice pe care le avem la nivel internațional, pacienții vaccinați cu schemă completă care sunt testați pozitiv au o evoluție mult mai scurtă a bolii comparativ cu persoanele nevaccinate, adică ei se debarasează de virus mai repede – moare virusul mai repede, se elimină mai repede, fereastra de contagiozitate este mai scurtă, estimată undeva la 5-6 zile, comparativ cu circa 10-14 zile cât era la persoanele nevaccinate.

Cu siguranță că aici metodologia va fi reevaluată în perioada următoare, tocmai pentru că probabil, în cazul persoanelor complet vaccinate, ar trebui făcut un test PCR de control mai devreme decât în ziua 8, în ziua 10, cât se face în momentul de față, tocmai pentru a evita să stăm 14 zile în izolare, atât timp cât probabilitatea să mă debarasez de virus mai repede este mult mai crescută”, a spus Valeriu Gheorghiță, citat de Digi24.

Potrivit specialiștilor, încărcătura virală este aceeași, atât la persoanele vaccinate complet, cât și cele nevaccinate. Însă procentul de virus viabil, virus care are capacitatea de contagiozitate, este de circa 68% la persoanele imunizate complet. „Practic, acest lucru, coroborat cu perioada de contagiozitate mai redusă, cu faptul că o persoană vaccinată pierde mai repede virusul arată și un potențial de transmitere mai scăzut la contacți. Deci, din acest punct de vedere, ținând cont și de faptul că probabilitatea de a face o formă severă, probabilitatea de a ajunge la spital vedem că este de cel puțin 10-15 ori mai redusă decât în cazul celor nevaccinați sau care nu au niciun fel de imunitate, toate acestea arată beneficiile importante ale vaccinării”, a mai explicat Gheorghiță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel