Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Aproximativ 10 la sută dintre britanici se presupune că nu au avut Covid, un motiv în plus pentru oamenii de știință să creadă că această minoritate poate deschide calea către un tratament împotriva acestui virus, care până acum, oficial, a infectat peste 520 de milioane de oameni la nivel mondial și a ucis aproape 6,3 milioane de oameni, notează Huffington Post.
Chiar dacă varianta Omicron, extrem de contagioasă, valul cinci al pandemiei, continuă să fie dominantă în întreaga lume, există persoane care nu au fost testate pozitiv pe toată perioada pandemiei.
Evusheld, protecție de minim 6 luni împotriva COVID-19: Este disponibil în multe țări din lume
Astfel, oamenii de știință caută acum să studieze acest mic grup demografic pentru a vedea dacă genele lor ar putea ajuta la un viitor tratament sau chiar să prevină cu totul infecția cu noul coronavirus.
Andras Spaan, un microbiolog clinic de la Universitatea Rockefeller din New York, conduce acest studiu pentru a afla care este cauza acestei rezistențe la Covid, concentrându-se în special pe materialul lor genetic.
El a declarat pentru Washington Post: "Ceea ce căutăm sunt variante genetice potențial foarte rare, cu un impact foarte mare asupra individului".
El conduce studiul internațional, care are deja 700 de participanți. De asemenea, oamenii de știință examinează alte peste 5.000 de persoane care cred că ar putea fi imune la virus.
Printre cei implicați în acest studiu se află persoane din sistemul de sănătate, care, deși nu au purtat mască de protecție în perioada de vârf a pandemiei au reușit să nu se infecteze cu Covid, aceștia fiind testați săptămânal în perioada respectiv. Scopul studiului este acela de a depista urme de imunitate în rândul acestora.
Experții speculează că unele persoane ar putea avea mai puțini receptori în nas, gât și plămâni, ceea ce înseamnă că virusul se leagă mai greu de corpul lor.
Alternativ, această minoritate ar fi putut fi expusă anterior la un virus similar, ceea ce a dat sistemului lor imunitar un avantaj împotriva Covid.
De asemenea, este posibil ca aceștia să se fi născut cu un sistem imunitar special, deja echipat pentru a lupta împotriva virusului, ceea ce face ca aceasta să fie o problemă genetică.
Dacă oamenii de știință vor reuși să afle de ce această categorie mică de persoane nu a fost infectată, atât sfaturile de sănătate publică, cât și medicamentele Covid ar putea fi îmbunătățite semnificativ.
Aceasta ar putea chiar ajuta la protejarea populației generale împotriva viitoarelor tulpini ale virusului, care sunt așteptate.
Anunțul făcut de OMS, cu privire la cele două subtulpini Omicron de coronavirus, BA.4 și BA.5, este menit să avertizeze că pandemia este încă departe de a fi trecut.
Mai mult, că ar putea să ne facă surprize dacă nu suntem prudenți.
Adrian Marinescu, despre situația din China: ASCUND ceva! Am avut semne de întrebare încă de la început
Întrebat de posibilitatea existenței unui nou val, în contextul datelor venite dintre OMS, medicul Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului "Victor Babeș" din Capitală, a explicat, în exclusivitate pentru DC Medical, că ar putea fi orice fel de val, nu numai de Omicron. În plus, ne-a spus astfel cât de periculoase sunt variantele BA.4 și BA.5
”De ce? Pentru că ați văzut că s-au ridicat practic toate restricțiile. Oficial, neoficial, toate țările se deschid în speranța să mai recupereze ceva din partea de turism, ani de zile au suferit, deci un val 6 de Omicon s-ar putea să vină”, a afirmat medicul Emilian Imbri.
În privința reintroducerii unor restricții sau chiar al unui lockdown, dr. Emilian Imbri a precizat că nu va fi cazul, argumentându-și afirmația astfel: ”Cred că în momentul în care toți vom vedea că o să crească numărul de infectări, cu Omicron să spunem, după ce OMS a anunțat prezența celor două subtulpini, mai contagioase, atât Ministerul Sănătății, cât și fiecare dintre noi în parte, sunt convins că vom lua singuri măsurile de autoprotejare.
Adică ne vom pune din nou masca și vom încerca să ne ferim atât cât ne putem feri. Nu cred că vom ajunge, avem deja experiență, ne-am instruit, nu știu dacă vom mai ajunge la niște restricții oficiale de genul lockdown-ului”, a mai spus Emilian Imbri. Citește mai departe AICI.
Vezi și: Infecția cu SARS-CoV-2 se transformă într-o viroză sezonieră
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...