Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Prin Ordin 213 (publicat joi în Monitorul Oficial) privind modificarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.513/2020 pentru aprobarea planurilor privind modalitatea de aplicare de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, de către Institutul Național de Sănătate Publică, de către unitățile sanitare, precum și de către serviciile de ambulanță județene și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și de medicii de familie a măsurilor în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2:
- Pacienții care au sub 90 de zile de la un test pozitiv NU se mai testează conform definiției de caz decât dacă au simptome COVID-19 sugestive. De asemenea, dacă se testează şi rezultatul este pozitiv, nu este considerată o „nouă infecție” decât dacă au simptome sugestive.
- Pacienții cu test pozitiv care sunt nevaccinați sau care au mai mult de 90 de zile de la trecerea prin boală stau în izolare 7 zile,
- Pacienții cu test pozitiv vaccinați sau care au sub 90 de zile de la trecerea prin boală stau în izolare 5 zile.
- La centrul de evaluare merg doar cei cu test pozitiv în primele 5-7 zile de la primirea rezultatului şi care au cel puțin doi factori de risc, precum şi pacienții cu test pozitiv ale căror simptome COVID-19 se agravează, chiar dacă nu au factori de risc.
(Ord. MS 213/01.02.2022)
PE SCRUT:
Carantina = durează 5 zile, şi pentru vaccinați şi pentru nevaccinați
Izolarea = durează 7 zile pentru nevaccinați și cei care au peste 90 de zile de la trecerea prin boală.
= durează 5 zile pentru vaccinați şi care au sub 90 de zile de la trecerea prin boală.
a) Pacienții asimptomatici vor fi izolați la domiciliu și monitorizați prin medicul de familie pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate și pentru cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile, respectiv 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile.
b) Pacienții simptomatici vor fi evaluați clinic de către medicul de familie și, după caz, imagistic și biologic de medicii specialiști din centrele de evaluare.
c) Pacienții fără factori de risc care au manifestări clinice ușoare de COVID-19, care nu necesită oxigenoterapie, vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate, și 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile, și tratați și monitorizați la domiciliu prin intermediul medicului de familie.
d) Pacienții fără factori de risc care au manifestări clinice medii de COVID-19, care nu necesită oxigenoterapie, vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate și pentru cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile, respectiv pentru o perioadă de 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile, și vor fi monitorizați la domiciliu prin intermediul medicului de familie.
e) Pacienții cu COVID-19 monitorizați la domiciliu vor fi îndrumați de urgență pentru investigare în centrele de evaluare (lista acestora va fi publicată pe pagina web a Ministerului Sănătății și a direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București) în vederea internării/inițierii tratamentului specific, prin intermediul serviciului 112, în situația existenței următoarelor simptome:
• febră înaltă persistentă mai mult de 5 zile sau care reapare după o perioadă de afebrilitate;
• tuse seacă intensă sau care se accentuează;
• SaO_2 < 94% la pacientul fără afectări respiratorii anterioare COVID-19;
• dispnee nou-apărută sau accentuarea unei dispnee preexistente;
• dureri toracice la inspirul profund;
• astenie marcată;
• mialgii intense.
f) Pacienții care nu necesită oxigenoterapie care au manifestări clinice ușoare sau medii de COVID-19 și care au cel puțin 2 factori de risc vor fi direcționați prin intermediul serviciului 112 sau se vor deplasa individual, cu evitarea utilizării transportului în comun, pentru a fi evaluați în centrele de evaluare (lista acestora va fi publicată pe site-ul DSP), pentru a se decide dacă au indicații/contraindicații de administrare de medicație antivirală și dacă necesită internare de zi sau continuă.
g) La centrul de evaluare se pot prezenta doar persoanele care au un rezultat pozitiv la testarea pentru detecția virusului SARS-CoV-2 efectuată într-o unitate sanitară/farmacie, în primele 5-7 zile de la obținerea rezultatului pozitiv, dacă au cel puțin 2 factori de risc.
1. evaluarea clinică a pacientului: simptome, evaluare puls arterial, saturația sângelui cu O_2, tensiune arterială, temperatură, greutate;
2. identificarea factorilor de risc:
• boli cardiovasculare, inclusiv HTA;
• diabet zaharat tip 1 și 2;
• obezitate cu indice de masă corporală peste 30%;
• boli respiratorii cronice, inclusiv astmul bronșic;
• insuficiență renală cronică, pacienții cu dializă cronică;
• hepatopatii cronice;
• imunodepresii semnificative, inclusiv boli neoplazice, transplant de organ sau de celule stem, talasemie, anemie falcipară, terapie imunosupresoare sau SIDA;
• vârsta peste 65 de ani;
• copiii de 12-17 ani cu patologii severe asociate;
3. evaluarea antecedentelor personale patologice/medicației pentru afecțiuni cronice, dacă este cazul;
4. interpretarea rezultatelor de laborator și a rezultatelor imagistice (pentru pacienții care sunt evaluați în centrele de evaluare).
Antiviralele de administrare orală se pot prescrie pentru administrare la domiciliu doar dacă sunt îndeplinite simultan următoarele condiții:
– se inițiază la pacienți în primele 7 zile de boală (faza virală a bolii);
– sunt prescrise de către medicul care a evaluat pacientul, după evaluare corespunzătoare pentru excluderea contraindicațiilor: clinică, biologică, imagistică;
– continuarea monitorizării pacientului de către medicul de familie pe parcursul tratamentului și ulterior până la vindecare.
Antiviralele orale se administrează în regim ambulatoriu doar pe bază de prescripție medicală. În schimb, medicația antivirală cu administrare parenterală se utilizează doar în mediul spitalicesc. Anticorpii monoclonali pot fi administrați în centrele de evaluare în regim de spitalizare de zi.
Vor fi direcționate la spital prin intermediul serviciului 112 pentru a fi internate următoarele categorii de pacienți:
a) pacienții care prezintă semne de agravare legate de infecția cu SARS-CoV-2, respectiv simptomele menționate la lit. e), sau nu prezintă semne de agravare legate de infecția cu SARSCoV-2, dar au o decompensare a bolii de fond în timpul monitorizării la domiciliu;
b) pacienții care necesită oxigenoterapie, care au manifestări severe de COVID-19 sau cei care necesită suport al unei/mai multor funcții vitale și/sau au sepsis/șoc septic (cu stare critică). Excepție vor face doar cei care vor refuza internarea, refuz exprimat în scris, în pofida informării privind riscurile evolutive;
c) pacienții care nu au manifestări severe determinate de COVID-19, dar care au alte afecțiuni care impun asistență spitalicească din cauza imposibilității acestora de a fi tratați și monitorizați eficient la domiciliu.
Pacienții simptomatici vor fi izolați, în funcție de deciziile luate în urma evaluării la domiciliu/unitatea sanitară care asigură asistența medicală a pacienților cu COVID-19, pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate, și 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile.
d) Pentru pacienții declarați vindecați de COVID-19 și pentru care au trecut cel puțin 7 zile de la data recoltării primului test pozitiv, pentru persoanele nevaccinate și confirmate pentru prima oară, sau a reinfectării, pentru cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile, respectiv 5 zile de la data recoltării primului test pozitiv, pentru persoanele vaccinate și confirmate pentru prima oară, sau a reinfectării, pentru cele trecute prin boală în ultimele 90 de zile, la reintrarea în colectivitate (loc de muncă, unitate de învățământ etc.) nu sunt necesare aviz epidemiologic și nici solicitarea unui test negativ pentru ARN SARS-CoV-2.
e) Medicul de familie va declara pacientul vindecat pe baza rezultatelor monitorizării zilnice, prin consultația medicală la distanță, la sfârșitul celor 7 zile de monitorizare, respectiv 5 zile, în conformitate cu cele precizate la lit. d), cu excepția situațiilor în care starea de sănătate a pacienților s-a agravat și a necesitat internarea la nivelul spitalelor. Starea de vindecat va fi comunicată în scris prin scrisoare medicală transmisă prin utilizarea mijloacelor de comunicare electronică la distanță direcției de sănătate publică județene/a municipiului București, care are obligația introducerii statutului de vindecat în platforma Corona Forms în decurs de 24 de ore de la primirea scrisorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...