Patru spitale VITALE, lăsate fără FINANȚAREA de la Primăria Sectorului 1. Dr Monica Pop: Primul pacient pe care n-o să-l putem trata, îl trimit la dânsa

Primarul Sectorului 1, Clotide Armand a convocat astăzi o ședință extraordinară a Consiliului Local al Sectorului 1 ca să aprobe, printre altele, finanțarea pentru patru spitale VITALE pentru Capitală și pentru România: Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București, Spitalul de Urgență Floreasca, Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu și Spitalul de Arsuri, Chirurgie Plastică și Reparatorie (Spitalul de Arși).

Conform deciziei din ședința extraordinară a Consiliului Local al Sectorului 1, transmiterea din administrarea acestuia a terenurilor și clădirilor aferente a patru spitale, în administrarea Primăriei Generale a Municipiului București. Este vorba de: Spitalul de Oftalmologie București, Spitalul de Urgență Floreasca, Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu și Spitalul de Chirurgie Plastică și Reparatorie (Spitalul de Arși), toate spitale vitale nu numai pentru București ci pentru toată țara. 

Hotărârea taie, practic, finanțarea pe care Primăria Sectorului 1 o acorda acestor unități medicale. 

Prof dr Monica Pop, care este manager la Spitalul de Oftalmologie din Capitală, spune că Primăria Sectorului 1 plătea acestor spitale utilitățile. 

„M-am așteptat, deci în momentul în care am văzut cine este primar la sectorul 1 m-am așteptat. Am sperat să nu se îndeplinească acest lucru. Să știți finanțarea spitalelor nu vine de la Primărie. Domnul Vasile Gherasim a inventat un lucru extraordinar, Asociația Spitalelor. Asociația Spitalelor din Sectorului 1 făcea așa: ne-au plătit utilitățile, ceea ce era mare lucru, pe lângă care aceste spitale aveau și o alocație bugetară anuală, dar fără să ne dea bani, dar ne puneau că au spre exemplu 10.000 de euro și ne întrebau ce vrem să facă cu ei, și făceau ei. (...) Noi făceam un raport cu ce e-ar trebui și ei făceau. Deci ei erau executanții și nu noi. Mie mi-a convenit așa să nu ne dea nouă banii să facem execuția, și așa a fost până acuma. Deci sigur că va fi o reșă serioasă în bugetul spitalului (...) era foarte important ajutorul lor. Spre exemplu, într-un an ne-au cumpărat generator electric, este un lucru extraordinar!”, a spus prof dr Monica Pop, manager al Spitalului de Oftalmologie din Capitală, una dintre unitățile medicale rămase fără finanțare. 

Medicul și-a exprimat nemulțumirea că nimeni de la Primăria Sectorului 1 nu a contactat-o să îi spună că se va întâmpla așa ceva. Ea spune că spitalele nici nu vor putea să plătească aceste sume din propriul buzunar nici chiar dacă ele ar exista pentru că nu sunt prevăzute în buget.

„Spitalele nu și-au prevăzut în bugetul pe anul acesta sumele acestea. (...) Este fără precedent ce face doamna primar!”, a arătat prof dr  Monica Pop, la Antena3. 

„Primul pacient pe care nu o să avem bani să-l tratăm, o să-l trimit la dânsa să-l trateze! Nu glumesc! (...) Decizia primarului este o gafă politică extraordinar de mare”, a punctat managerul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel