Pașaportul COVID ar putea fi folosit și în restaurantele din România

Certificat digital european COVID-10. Foto: DC Medical
Pașaportul digital ar putea fi folosit și în interiorul României.

Un document privind folosirea pașaportului COVID pe teritoriul României a fost pus de Guvern în dezbatere publică. Acesta va permite accesul în restaurante și baruri. O astfel de măsură a fost aplicată deja în multe țări, a dus la proteste în Spania sau Italia, arată Antena 1.

Provincia canadiană British Columbia va solicita, începând cu 13 septembrie, clienţilor companiilor neesenţiale, cum ar fi restaurantele şi cinematografele, să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, au anunţat luni autorităţile locale. Obligaţia de vaccinare va viza totodată sălile de fitness, evenimentele sportive, concertele, nunţile, precum şi alte evenimente de socializare publice sau private desfăşurate în spaţii închise, au precizat oficialii canadieni din domeniul sanitar.

British Columbia, cea mai vestică provincie canadiană, a raportat cea mai ridicată rată de cazuri noi de COVID-19 pe cap de locuitor, iar recent a introdus obligativitatea vaccinării pentru personalul din centrele de îngrijire pe termen lung. În această provincie au fost raportate vineri 663 de noi cazuri, potrivit celor mai recente statistici disponibile. Locuitorii din British Columbia care doresc să aibă acces într-un spaţiu al unei companii neesenţiale trebuie, începând cu 13 septembrie, să facă dovada vaccinării lor cu cel puţin o doză a unui ser anti-COVID-19 şi cu ambele doze până pe 24 octombrie, a anunţat prim-ministrul John Horgan.

Quebec a fost prima provincie canadiană care a introdus certificatele de vaccinare pentru accesul în spaţiile companiilor neesenţiale începând din luna august. Vaccinarea obligatorie a devenit o temă de campanie electorală aflată în plină desfăşurare în vederea alegerilor federale anticipate, convocate pe 15 august de prim-ministrul Justin Trudeau şi care vor avea loc pe 20 septembrie. Până în prezent, 73% dintre canadienii cu vârste de peste 12 ani sunt vaccinaţi cu schemă completă, potrivit statisticilor guvernamentale. Majoritatea canadienilor sunt de acord cu impunerea vaccinării pe scară largă, potrivit unui sondaj realizat de Nanos Research la începutul lunii august, care a estimat că 74% dintre aceştia sprijină sau susţin într-o oarecare măsură o astfel de decizie, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel