O substanță chimică nou identificată...
Proiectul lansat azi la Timișoara presupune punerea în practică a inovaţiei în cancerul pulmonar, atât la nivel de diagnostic de precizie prin testarea biomarkerilor, cât şi în terapiile ţintite şi imuno-oncologia, oferind şansa unei intenţii curative chiar şi în stadii avansate ale bolii.
Şefa Serviciului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Alis Dema, a declarat, pentur agerpres.ro, că lucrând într-o unitate în care funcţionează şi o secţie de neurochirurgie, a constatat o creştere a cazurilor de cancere pulmonare metastatice.
"Avem o creştere a incidenţei cancerului pulmonar, cel puţin aşa sesizăm noi, din metastaze, mai puţin din tumora primară, pentru că nu avem secţie de pneumologie sau chirurgie toracică. Stadiile în care se prezintă pacienţii sunt avansate, care nu mai pot fi operate. Asistăm practic la o schimbare a subtipurilor de cancer pulmonar care predomină. Dacă înainte vreme predomina carcinomul scuamos şi cel cu celule mici, acum vorbim de adenocarcinoame tot mai frecvent şi ne confruntăm cu problema de a merge destul de profund pentru a spune exact tipul de cancer pulmonar, graţie acestor terapii ţintite care necesită o tipizare corectă şi o determinare a moleculelor ţintă pentru terapiile ţintite şi pentru tratamentul personalizat", a explicat dr. Alis Dema.
Şeful Clinicii de Oncologie a Spitalului Municipal Timişoara, dr. Ştefan Curescu, a precizat că, spre deosebire de alte cancere, în care şansa de a fi diagnosticat la timp e mult mai pregnantă, în cancerul bronhopulmonar ne confruntăm cu o diagnosticare mult mai tardivă, terapia devenind mult mai scumpă şi cu şansele de reușită mai mici. El a subliniat că trebuie ca boala să fie diagnosticată în stadii cât mai incipiente, când există şansa de a trăi chiar 30 de ani, după operaţie şi tratament ulterior.
"În ultimii ani au apărut tehnici noi de terapie, medicamente noi şi de aceea avem şi ambiţia de a dubla şansa de supravieţuire. Când pacientul se îndreaptă spre medic pentru că nu mai poate respira, este prea târziu. Noi trebuie să ne schimbăm modul de a face politică medicală. Semnele unei persoane care respiră mai greu, care a slăbit, care prezintă semne de sânge în spută, oboseala permanentă, tuse sunt semnele clasice ale bolilor de plămâni, dar dacă se aşteaptă până apar aceste semne, este prea târziu. Trebuie găsite mijloace de intervenţie astfel ca noi să găsim bolile în faza asimptomatică, aşa cum încercăm prin screeningul mamar, de col etc", a detaliat dr. Ştefan Curescu.
Potrivit acestuia, tratamentul ideal este cel chirurgical, dar pentru aceasta trebuie ca tumora să fie foarte mică, adică depistată în stadiu incipient. În opinia sa, statul român ar trebui să aibă mult mai multe servicii de chirurgie pentru a se îmbunătăţi situaţia.
Parteneriatul strategic Lung Ambition Alliance, lansat de Asociaţia Internaţională pentru Studiul Cancerului Pulmonar, Guardant Health, Coaliţia Globală împotriva Cancerului Pulmonar şi AstraZeneca vine cu o nouă abordare în diagnosticul, tratamentul şi în îngrijirea cancerului pulmonar în toate stadiile sale.
"Terapiile ţintite şi imunoterapia oferă acum soluţii şi pentru cancerul pulmonar local-avansat, şi pentru cel metastatic. Accesul cât mai rapid la aceste terapii personalizate, prin testarea biomarkerilor şi monitorizarea progresiei bolii sunt foarte importante pentru un management corect şi eficient al cancerului pulmonar", a punctat preşedintele OncoHelp Timişoara, medicul oncolog Şerban Negru.
Statisticile arată că în România au apărut anul trecut 11.340 de cazuri noi de cancer pulmonar, dintre care peste 8.000 în rândul bărbaţilor, fiind principala cauză de mortalitate oncologică, 10.277 de persoane pierzându-şi viaţa în 2018 ca urmare a acestui diagnostic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...
Prediabetul este un semnal de...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Palpitațiile inimii, adesea...
Persoanele asigurate beneficiază de o...