Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, a făcut declarații despre numărul uriaș de sesizări legate de șpaga din spitale.
”Sursa este bazată pe acel sistem de feedback al pacienților, organizat de Ministerul Sănătății, printr-un sistem implementat de Serviciul de Comunicații Speciale. Este foarte adevărat, sunt afirmații, dar aceste afirmații, numărul lor, este atât de mare încât ar trebui să ne îngrijoreze pe toți. Deci, în continuare, fenomenul "șpagă" continuă în spitale și eu am stat de vorbă cu atâția pacienți care au spus că, chiar dacă nu li se mai cere direct, li se cere indirect. Trebuie să vă spun că aici contribuim și noi, pacienții, pentru că de multe ori chiar noi forțăm mâna unor medici ca să ne primească, ca să ne programeze mai devreme, să ne pună o proteză mai bună... Este și vina noastră!
Fenomenul să știți că e unul social, fenomen la scară largă care nu se poate rezolva peste noapte pentru că a devenit chiar și un fenomen cultural. În ultima perioadă s-au făcut destule demersuri pentru rezolvarea, cel puțin parțială, a acestui fenomen", a declarat Vasile Barbu.
Ce au declarat Cosmin Alexandrescu, președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator, și Gheorghe Alexandrescu, președintele Patronatului Medicilor de Familie din București și Ilfov, despre același raport puteți citi pe DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...