Ouă ochiuri cu puține calorii: cum le faci cât mai sănătoase. Trucul unui medic nutriționist

A mânca sănătos nu este greu, ci îți trebuie determinare și ceva imaginație. Dacă vrei ca micul-dejun să fie sărac în calorii, dr. Amalia Arhire, medic specialist endocrinolog, cu pregătire și în diabet și boli de nutriție, îți dezvăluie un truc foarte simplu cu ouă ochiuri. 

De regulă, medicii nutriționiști nu recomandă ouăle ochiuri, deoarece se prăjesc în mult ulei, au multe calorii, nu sunt sănătoase și cad greu la digestie. Vestea bună este că ouăle pot fi gătite altfel: în apă (poșate) sau și mai simplu: la capac! Așa nu vei avea nevoie de mult ulei și de prăjeală!

Ai nevoie de următoarele ingrediente:

2 ouă

1 linguriță de ulei

condimente

1 tigaie antiaderentă cu capac

40 g telemea proaspătă de capră

40 g pâine cu maia

200 g roșii

Mod de preparare: Se pune lingurița de ulei (sau și mai bine se pulverizează 5 puff uri) și când s-a încins se adaugă ouăle, se condimentează și se pune capacul. Se lasă la foc mic 5 minute și apoi se închide focul. Dacă vrei ca gălbenușul să fie bine făcut, mai lasă tigaia pe arzătorul încins, dacă nu, dă-o deoparte. Pune alături telemeaua tăiată sau rasă și roșiile ! Plus pâinea!

Totul are: 429 kcal, 27 g proteine, 25 g carbohidrați, 26 g grăsimi și 4 g fibre!

7 motive să mănânci ouă când vrei să slăbești

 

Gălbenușurile de ou conțin colină, care este un nutrient pentru corpul nostru. Îmbunătățește metabolismul, dezvoltarea creierului și funcția nervoasă. Când metabolismul este stimulat, ajută la pierderea rapidă în greutate.

2. Gălbenușurile de ou sunt o sursă potențială de vitamina D, care este extrem de importantă pentru sănătatea oaselor, puterea imunității și sănătatea generală. Sunt și o sursă excelentă de grăsime esențială pentru pierderea în greutate.

3. Ouăle vă pot ajuta să mențineți o dietă bogată în proteine, cum e dieta ketogenică. Oul este bogat în proteine care îmbunătățesc metabolismul și nivelurile de energie și îți satisface foamea pe termen lung. Toate acestea sunt esențiale pentru pierderea în greutate.

4. Un ou are 5 grame de grăsime, ceea ce reprezintă mai puțin de 10% din totalul de grăsimi necesare organismului în tr-o zi. Iar o dietă mediteraneană bogată în grăsimi este utilă pentru a reduce greutatea corporală, spre exemplu. 

5. Alimentele care sunt bune pentru pierderea în greutate pot fi, de asemenea, utile pentru funcțiile creierului. Colina și luteina care se găsesc în ouă sunt esențiale pentru dezvoltarea și funcționarea creierului. Colina din ouă îmbunătățește memoria, starea de spirit și alte funcții ale creierului. Și studiile au arătat că tulburările de dispoziție sunt legate de greutatea și metabolismul nesănătos.

6. Ouăle conțin și iod și seleniu, care sunt esențiale pentru sintetizarea hormonilor tiroidieni. Iar tiroida este esențială pentru controlul greutății și pentru un metabolism bun.

7. Ouăle conțin proteine esențiale pentru repararea și reconstruirea mușchilor după antrenament. Și fără cantitatea potrivită de proteine, mușchii ar putea fi deteriorați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel