OMS se opune vaccinării obligatorii anti-COVID

Vouchere pentru persoanele care se vaccinează
Reprezentanții OMS au declarat că dezaprobă obligativitatea vaccinării împotriva COVID.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu susţine obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19 în nicio ţară, deşi apără importanţa imunizării, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a agenţiei ONU, ca răspuns la faptul că mai multe ţări iau în considerare obligativitatea vaccinării. ''În general, OMS este împotriva oricărui tip de vaccinare obligatorie'', a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Fadela Chaib, într-o conferinţă de presă.

Cu toate acestea, "este necesar să explicăm populaţiei generale cum funcţionează vaccinurile şi cât de importante sunt", a spus ea, adăugând că vaccinurile sunt doar "unul dintre instrumentele pe care le avem la dispoziţie" pentru a combate pandemia de COVID-19. Experţii OMS au reiterat pe tot parcursul acestui an că vaccinurile nu sunt suficiente în lupta împotriva coronavirusului şi că acestea trebuie combinate cu măsurile sanitare care au fost deja larg răspândite anul trecut pentru a limita contagierile.

Acestea variază de la utilizarea măştilor până la spălarea frecventă a mâinilor, aerisirea locuinţelor, distanţarea fizică şi evitarea locurilor aglomerate. Folosirea măsurilor coercitive pentru a creşte numărul de persoane vaccinate a fost luată în considerare în ţări precum Germania, Marea Britanie şi SUA, dar s-a confruntat şi cu opoziţia unei părţi a populaţiei din aceste ţări.

Până în prezent, aproximativ 4,4 miliarde de doze de vaccin COVID-19 au fost administrate în întreaga lume. În ţări precum Spania, Franţa, Canada, Marea Britanie sau Germania, procentul de persoane complet vaccinate este de aproximativ 60 % (faţă de 50 % în SUA), în timp ce în multe ţări cu venituri mici este de abia de 1%, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel