Palpitațiile inimii, adesea...
Nutriționiștii, Colegiul Dieteticienilor. "Pentru obţinerea autorizaţiei de liberă practică, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să deţină titlu oficial de calificare în nutriţie şi dietetică; să facă dovada efectuării unui an de practică în domeniul nutriţiei şi dieteticii în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în normele metodologice de aplicare ale Legii nr.256/2015 sau să deţină o diplomă de masterat în domeniul nutriţiei şi dieteticii (120 de credite); să promoveze examenul naţional de dietetician autorizat, organizat de către instituţiile de învăţământ superior care au un program de licenţă acreditat în specializarea nutriţie şi dietetică, elaborat în colaborare cu Colegiul Dieteticienilor din România", prevede proiectul, potrivit Agerpres.
Actul pus în dezbatere de Ministerul Sănătății mai precizează cum calitatea de membru al Colegiului Dieteticienilor se dobândeşte la cerere şi este dovedită prin autorizaţia de liberă practică, care se eliberează la înscrierea în organizaţia profesională.
Ca să-și exercite profesia de dietetician cu liberă practică, acesta trebuie să devină membru al Colegiului Dieteticienilor prin obţinerea autorizaţiei de liberă practică în cel mult 5 ani de la absolvirea studiilor de licenţă.Această autorizație se eliberează şi se reînnoieşte obligatoriu de către Colegiul Dieteticienilor la un interval de 5 ani. Acest Colegiu are sediul în Târgu-Mureș.
Suspendarea calităţii de membru în respectivul Colegiu poate interveni în situaţiile: la cererea scrisă, pentru motive obiective, pe o perioadă de până la 3 ani; dacă dieteticianul nu realizează numărul minim de credite de educaţie medicală continuă, stabilit prin hotărâre a Colegiului Dieteticienilor din România; dacă dieteticianul nu plăteşte cotizaţia pe o perioadă mai mare de 6 luni; pe durata stării de incompatibilitate; în cazul realizării oricărei acţiuni de natură a aduce atingere demnităţii profesionale sau bunelor moravuri, conform Codului deontologic al dieteticianului.
Calitatea de membru încetează în următoarele condiții: la cererea titularului, prin renunţare scrisă, cu 15 zile înainte de data încetării; prin retragerea calităţii de membru, ca urmare a interzicerii exercitării profesiei, fie printr-o hotărâre definitivă de către instanţa judecătorească, fie ca sancţiune disciplinară, în condiţiile prevăzute de prezentul statut precum şi de Codul deontologic al dieteticianului; ca urmare a săvârşirii unor abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, care prevede, în mod expres, interdicţia de exercitare a profesiei; de drept, prin deces sau pierderea capacităţii depline de exerciţiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Palpitațiile inimii, adesea...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Această metodă simplă ne ajută să...