Noul coronavirus se transmite în aer la 4 metri distanță. Studiu

Spital din Wuhan    Foto: Xinhua Video
Un studiu realizat de cercetători chinezi arată că noul coronavirus poate călători în aer mult mai departe de persoana infectată decât se credea, așa că trebuie să păstrăm o distanță mai mare între noi. 

Coronavirusul poate „călători" până la 4 metri (13 picioare) în aer, potrivit unui nou studiu publicat în Emerging Infectious Diseases (link studiu) - un jurnal al Centrelor americane pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC).

Îndrumările actuale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) recomandă păstrarea la cel puțin 1 metru distanță între două persoane, pentru a fi departe de orice tuse sau strănut. În Germania, autoritățile sfătuiesc localnicii să păstreze o distanță de 1,5 metri unii față de ceilalți atunci când sunt în public.

Cercetătorii chinezi au examinat probe de aer de la secțiile de spital cu pacienți COVID-19 din Wuhan, orașul chinez unde a apărut noul coronavirus în decembrie anul trecut. Oamenii de știință, conduși de o echipă de la Academia de Științe Medicale Militare din Beijing, au testat probe de suprafață și aer de la o unitate de terapie intensivă și o secție generală COVID-19.

Ei au descoperit aerosoli încărcați de virus - mici picături de coronavirus care rămân suspendate în aer - la până la 4 metri distanță de pacienții infectați și contagioși. Echipa a constantat că virusul era cel mai puternic concentrat pe podelele secțiilor medicale respective. Niveluri ridicate au fost, de asemenea, descoperite pe suprafețe atinse frecvent, precum mouse-ul de la calculator, coșuri de gunoi, cadrul de pat, clanțe și mânere, precum și pe tălpile de la încălțămintea personalului medical.

„În primul rând", au notat ei în concluziile studiului, „noul coronavirus SARS-CoV-2 era larg răspândit în aer și pe suprafețele obiectelor din ambele secții, de Terapie Intensivă și în cea generală. În al doilea rând, contaminarea mediului a fost mai mare în ATI decât în secția generală; Astfel, personalul medical care lucrează în ATI ar trebui să ia măsuri de protecție mai stricte. În al treilea rând, caracteristicile de distribuție a aerosolului SARS-CoV-2 în GW indică faptul că distanța de transmisie a SARS-CoV-2 ar putea fi de 4 m".

La 30 martie, niciun membru al personalului de la Spitalul Huoshenshan nu era infectat cu SARS-CoV-2, ceea ce indică faptul că măsurile de precauție adecvate ar putea preveni infecția.

„În plus, concluziile noastre sugerează că izolarea la domiciliu a persoanelor cu COVID-19 suspectat poate să nu fie o strategie bună de control. De obicei, membrii familiei nu au echipament personal de protecție și nu au pregătire profesională, ceea ce duce cu ușurință la infecții cu grupuri familiale", au mai notat ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel