Nouă decizie: persoanele care vin din șase regiuni ale Spaniei, 14 zile în carantină

O nouă decizie arată că persoanele care vin din șase regiuni ale Spaniei intră automat pentru 14 zile în carantină. De asemenea, lista județelor cu restricții orare pentru terase și baruri a fost extinsă.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a anunțat extinderea listei județelor în cazul cărora sunt instituite restricții orare de funcționare pentru terase, cluburi și baruri, precum și pentru operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, în contextul epidemiei de coronavirus. 
De asemenea, românii care vin din șase regiuni ale Spaniei vor intra, automat, în carantină.
HOTĂRÂRE nr. 42 din 17.08.2020 privind unele măsuri necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 poate fi consultată aici.

Potrivit documentului, „programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară
activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară
activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau
băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea,
de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Brăila, Bihor, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Ilfov,
Prahova, Galați, Gorj, Ilfov, Prahova, Galați, Vaslui, Vrancea și Municipiul București, nu
poate începe înainte de orele 06.00 și nu poate depăși orele 24.00, ultima comandă
putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.”

De asemenea, se mai arată în decizie, vor intra în carantină timp de 14 zile persoanele care vin din Spania, din zone:

a) Regiunea Aragon;
b) Regiunea Cataluna;
c) Regiunea Comunidad de Madrid;
d) Insulele Baleare;
e) Țara Bascilor;
f) Regiunea Navarra.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel