Nou record de îmbolnăviri cu COVID-19: peste 2.300 de cazuri

Coronavirus
Peste 2.300 de cazuri de infecții cu COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.343 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 
În intervalul 01.10.2020 (10:00) – 02.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 53 de decese (36 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. 
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani.
51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități. 
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.795. Dintre acestea, 571 sunt internate la ATI.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel