Acesta este semnul cancerului...
Medicul Adrian Marinescu spune că ”strategia ar trebui să se refere la ce pot să fac pentru a preveni. Vaccinarea, într-adevăr, nu e o soluție ideală, dar e cea mai bună pe care o avem”. Întrebat de Dc News dacă ”putem spune că în valul patru cei nevaccinați sunt principala amenințare?”, medicul Marinescu a afirmat că ”putem să spunem, dacă și nuanțăm”, explicând că ”atunci când spunem că sunt o amenințare, ne referim la faptul că cele mai multe dintre formele severe și critice vor fi din rândul celor nevaccinați”.
”Presiunea la nivelul sectorului medical, presiunea din Terapie Intensivă și nu numai - toate aceste lucruri vor veni, de cele mai multe ori, de la pacientul care nu e vaccinat. (...) Până la urmă, strategia ar trebui să se refere la ce pot să fac pentru a preveni. Vaccinarea, într-adevăr, nu e o soluție ideală, dar e cea mai bună pe care o avem. (...)
Principalul obiectiv pentru vaccinare este să salveze viața și să evite forma severă, forma critică. E mai puțin important în valul patru dacă am un număr mare de infectări. Ce mă interesează este să am un număr cât mai mic de pacienți care să se interneze, să nu avem forme severe - ceea ce se vede din statistici. În Israel, cele mai multe dintre forme la persoane vaccinate, cei mai mulți fiind vaccinați, sunt forme autolimitante și cel mult forme medii.', a mai precizat medicul Adrian Marinescu, pentru DC News.
Dr Adrian Marinescu a explicat că trebuie să fim realiști și să ne vaccinăm contra COVID-19.
„Valul al patrulea ar putea să fie un val mult mai echilibrat. Cei care au trecut prin boală și cei care s-au vaccinat, au imunitate. Imunitate care imprimă la nivel celular dar și la nivel de anticorpi. Și atunci ne putem aștepta la un număr mare de infecții dar, din fericire, sau așa ar trebui să se întâmple, ar trebui să avem un procent foarte mic de forme severe. Apropo de presiunea la nivelul domeniului medical, în mod sigur ar trebui să fie o presiune mai mică raportând la ce știam noi din valorile anterioare. Ce trebuie să facem în această situație? Să fim realiști și să realizăm că va fi o situație grea din punct de vedere epidemiologic, probabil din august, trebuie să prevenim și să ne vaccinăm.
Trebuie să știm că toți pacienții din valul patru au varianta Delta. Nu mai este nevoie de confirmare. Cei care sunt de acum vor fi cu varianta Delta într-un procent de probabil 90%”, a spus dr Adrian Marinescu, la Antena3.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acesta este semnul cancerului...
Prediabetul este un semnal de...
Palpitațiile inimii, adesea...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Persoanele asigurate beneficiază de o...