Modul în care sunt preparate legumele...
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că încep evaluările pentru a se cunoaște gradul de transmitere a noului coronavirus în fiecare localitate. Cifrele ar trebui să fie cunoscute până la 7 septembrie, iar în funcţie de această evaluare, autorităţile locale vor putea stabili condiţiile în care va începe noul an şcolar, notează agerpres.ro
„Noi avem reguli şi scenarii făcute. (...) La nivel local, fiecare inspectorat şcolar judeţean, fiecare direcţie de sănătate publică, sub coordonarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, adaptează aceste scenarii la fiecare unitate şcolară în parte. (...) Măsurile se vor lua în concordanţă cu situaţia de la nivel local. Doar DSP-urile şi inspectoratele şcolare judeţene ştiu aceste situaţii pentru fiecare şcoală în parte. Noi am făcut regulile, precauţiile, precum şi scenariile care se pot aplica, rămâne adaptarea. Iar evaluarea situaţiei epidemiologice, ultima dată o vom face pe 7 septembrie. Încep evaluările fiecărei şcoli încă de la 1 septembrie, la 7 septembrie vom vedea şi gradul de diseminare, a transmiterii locale în fiecare localitate în parte”, a spus ministrul Sănătăţii.
Acesta a mai precizat că, din motive de precauţie, personalul didactic de peste 65 de ani sau cu diverse boli ar putea să susţină cursurile on-line.
„Este un parteneriat şi un efort comun pentru a începe acest an şcolar, a fost o jumătate de an în care într-adevăr am putut vedea o lipsă a activităţii şcolare, precum şi o reticenţă sau o temere de a începe această şcoală. De la Medicina Muncii noi am primit inclusiv nişte recomandări pe care le-am aplicat, ca personalul didactic şi nedidactic peste 65 de ani sau cu morbidităţi să poate face lecţiile online. Ne adaptăm pentru fiecare situaţie în parte”, a concluzionat ministrul Sănătăţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Modul în care sunt preparate legumele...
Limitarea consumului de alcool și...
Un birou modern, ajustabil pentru...
Cancerul ereditar reprezintă o formă...
Acest test îți arată cu zeci de ani...
Pe măsură ce iarna aduce zile mai...
Consumul excesiv de apă sau...