Nelu Tătaru, anunț înfiorător: „Pregătim spitalele și pentru 2.000 de cazuri pe zi!”

Nelu Tătaru
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că România ar putea trece de 2.000 de cazuri pe zi, dacă regulile sanitare nu sunt respectate. Anunțul este înfiorător, dat fiind faptul că săptămâna viitoare începe școala, iar la 27 septembrie vom avea alegerile locale.

„În cazurile pe care le prevedem cu aceste măsuri, să nu trecem de 1.500 de cazuri pe zi. Dar nerespectarea unor reguli poate să ne ducă și la peste 2.000 de cazuri noi pe zi. Depinde doar de noi toți dacă avem un scenariu în care avem o evoluție favorabilă, chiar descrescândă la un moment dat, în octombrie, sau dacă reluăm o pantă ascendentă cu un număr de cazuri noi”, a spus Nelu Tătaru într-un interviu la Digi24.

Demnitarul a epxlicat că dacă nu vor fi respectate regulile la începutul școlii, efectele se vor vedea două săptămâi mai târziu. 

„Când vom avea primele 14 zile de la reluare, atunci vom vedea. Simptomatologia unei boli poate apărea din a doua până în a zecea zi a bolii respective, a infecției cu SARS CoV- 2. Dacă noi începem pe 14, să ne gândim că cele două săptămâni merg spre sfârșitul lunii”, a arătat el.

„Noi pregătim spitalele și pentru 2.000 de cazuri pe zi, dar depinde foarte mult de gravitatea acestora”, a adăugat Nelu Tătaru. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel