Cafeaua, băutura care îmbină istoria,...
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că şcolile s-ar putea redeschide la sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie, notează agerpres.ro. El a arătat că o discuţie pe această temă ar urma să aibă miercuri cu ministrul Educaţiei. „Poate sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie, 1 iunie. Trebuie să avem foarte mare grijă pentru tot ce înseamnă copii. Ne gândim, ei se vor reîntâlni după o anumită perioadă, deja mâine am o întâlnire cu ministrul Educaţiei, în care să stabilim nişte protocoale pentru revenirea în şcoli", a precizat Tătaru la postul de televiziune Antena 3.
El a adăugat că în cadrul întrevederii cu ministrul Educaţiei va discuta despre detaliile legate de revenirea copiilor la şcoală.
"Tot ce înseamnă circuitul copiilor, dacă vom face mai multe schimburi, dacă vor fi mai puţine ore, dacă vom avea acele biocide, dacă vom avea şi măscuţe, dar efectiv sunt protocoale pe care le stabilim şi le vom adapta la nevoile momentului", a menţionat Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a mai precizat că hotelurile şi restaurantele s-ar putea deschide gradual după 15 mai. "S-ar putea deschide, cu anumite precauţii, gradual", a afirmat Tătaru, răspunzând unei întrebări pe această temă.
Cât priveşte cinematografele, el a menţionat că acestea nu vor putea fi deschise după 15 mai. "Deocamdată nu, încă nu suntem la momentul în care să ducem acele mase populaţionale undeva", a punctat ministrul.
În ceea ce priveşte deschiderea graniţelor pentru circulaţia persoanelor, ministrul Sănătăţii a spus că fiecare va face acest lucru "în funcţie de evoluţia pandemiei".
"În acest moment, urmărind şi evoluţia din Europa, avem comunicarea comunităţii europene care spune că la început vom liberaliza oarecum graniţele interne, urmând o perioadă să rămână totuşi graniţele externe ale Uniunii Europene închise. Ne gândim şi la acest moment, fiecare ţară va face acest lucru în funcţie de evoluţia pandemiei. După toate discuţiile şi evaluările, toate previziunile erau că noi suntem cam cu două-trei săptămâni în urma celorlalte ţări, ca evoluţie", a indicat Tătaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Cafeaua, băutura care îmbină istoria,...
Mâncărimea la axile poate fi un...
Un studiu recent sugerează o legătură...
Adevărul despre sare. Greșeala pe...
Genele lungi și voluminoase au...
Medicul Cătălina Poiană a vorbit...
Activitatea fizică zilnică,...
Află mai multe despre acest compus...