Mihail Lala (OK Medical), AVERTISMENT DUR: La Piatra Neamț vor plăti țapii ispășitori. Tragedia se poate repeta în București!

Mihai Lala. Foto: DC Medical
EXCLUSIV
Mihail Lala, managerul OK Medical, atrage atenția că în cazul incendiului de la Piatra Neamț, vinovații morali nu vor plăti! El spune că din păcate această tragedie s-ar putea repeta, inclusiv în spitalele din București unde sunt tratați pacienți COVID-19, pentru că acestea au fost forate să-și mărească foarte mult capacitatea. 

Legat de tragedia de la Piatra Neamț, unde un incendiu a distrus Secția ATI unde erau internați 16 oameni în stare gravă din cauza COVID-19, opt dintre ei murind pe loc, managerul OK Medical, Mihail Lala, spune că adevărații vinovați, cei morali, nu vor avea de suferit. 

„Evident că vor fi niște țapi ispășitori. Evident că vor fi niște oameni care probabil că vor fi condamnați penal, lucru care este de altfel firesc. Însă permiteți-mi să cred că vinovații morali nu vor fi, nu vor avea, nu vor suporta niciun fel de rigoare a legii. Și am să dezvolt puțin ideea în măsura în care spațiul public ne-o permite. Gândiți-vă că acolo era un nou manager, de două - trei săptămâni.

Eu fac management în sistem medical, în două-trei săptămâni de zile nu apuci să-ți cunoști toți angajații! Nu ai cum! Nu ai când! Nu ai cum să faci un audit, nu ai când să faci o evaluare. Da, din punct de vedere legal acel manager răspunde pentru activitatea și implicit pentru incident. La fel ca și directorul medical, care înțeleg că înainte a fost managerul spitalului și și-a dat demisia.

Însă, vedeți dumneavoastră aceste personaje, și managerul spitalului, și directorul medical, sunt angajații cuiva. Sunt plătiți de cineva, da?! Au un superior. Dacă acel superior sau sistemul care este superior pune presiune pe acea persoană sau sau pe acele persoane, să mărească o capacitate, indiferent de consecințe sau indiferent de riscuri, apar astfel de situații care, din păcate, există un risc foarte mare să se repete, inclusiv la spitale din București, a căror capacitate este extrem de forțată” a punctat Mihail Lala, managerul OK Medical, EXCLUSIV la Interviurile DC News și DC Medical. 

Care este cea mai probabilă cauză a incendiului de la SPitalul Județean Piatra Neamț, aflați în video: 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție
Sirop de tuse, contaminat. OMS, avertizare globală

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel