Medicamente care pot încetini procesul de îmbătrânire. Ce rol joacă natura

Cercetătorii au lansat joi un proiect ambiţios care are drept obiectiv descifrarea genomului tuturor celor 1,5 milioane de specii complexe cunoscute de pe Terra, termenul de finalizare a proiectului fiind de zece ani, relatează joi Reuters.

Earth BioGenome Project (EBP) este ''următorul proiect ambiţios din domeniul biologiei'' după Human Genome Project, un demers care a costat 3 miliarde de dolari, s-a desfăşurat timp de 13 ani şi a fost finalizat în 2003.

Potrivit estimărilor, EBP va costa 4,7 miliarde de dolari şi ''va crea, la final, o nouă bază în biologie prin intermediul căreia vor putea fi găsite soluţii pentru păstrarea biodiversităţii şi sprijinirea societăţilor umane'', a spus Harris Lewin, profesor la Universitatea din California, Statele Unite, şi preşedintele proiectului EBP.

''Realizarea hărţii, a modelului... va fi o sursă imensă pentru noi descoperiri, înţelegerea regulilor vieţii, mecanismului evoluţiei, unor noi abordări în problema conservării speciilor rare şi în pericol de dispariţie şi...noi resurse pentru cercetătorii din domeniul agricol şi medical'', a precizat profesorul în cadrul unei întâlniri cu presa la Londra.

Iniţiativa va atrage demersuri de cercetare importante din întreaga lume, printre care un proiect american care vizează descifrarea codului genetic a 66.000 de vertebrate, un proiect chinez de secvenţiere genetică a 10.000 de plante şi Global Ant Genomes Alliance, care are în plan descifrarea codului genetic a circa 200 de specii de furnici.

Volumul datelor biologice colectate va fi la nivelul ''exascale'' (un miliard de miliarde), superior celor arhivate de Twitter, YouTube sau totalitatea datelor astronomice.

Transformarea cercetării din domeniul sănătăţii şi a bolilor

Jim Smith, directorul ştiinţific al organizaţiei Wellcome Trust, spune că proiectul va reprezenta ''o sursă de inspiraţie la nivel internaţional'' şi, în mod asemănător cu Human Genome Project, iniţiativa are potenţialul de a transforma cercetarea din domeniul sănătăţii şi a bolilor.

"De la natură vom putea înţelege modalitatea de dezvoltare de noi tratamente pentru boli infecţioase, identificarea medicamentelor care pot încetini procesul de îmbătrânire, generarea unor noi abordări de a obţine hrana omenirii sau crearea unor noi biomateriale", a spus acesta la întâlnirea cu presa.

Până în prezent, au fost descifrate genomurile a mai puţin de 3.500 de specii complexe, echivalentul unui procent de doar 0,2%. Mai puţin de o sută dintre acestea au fost realizate ca ''genom de referinţă'', utile cercetătorilor pentru a le accesa şi a învăţa din studiul acestora.

Care este obiectivul

Obiectivul EBP este de a adăuga mii de alte genomuri de referinţă, care vor revoluţiona, potrivit oamenilor de ştiinţă, modalitatea de înţelegere a biologiei şi a evoluţiei, vor creşte eforturile de conservare şi protejare a biodiversităţii.

Lewin spune că semnele unei rapide scăderi a biodiversităţii şi creşterea numărului de specii aflate în pericol de dispariţie sau extincţie îndreptăţeşte urgenţa proiectului.

"Este neapărat nevoie să catalogăm acum viaţa de pe planeta noastră", a spus acesta. "Vom face acest lucru, nu pentru că este uşor, ci pentru că este dificil şi pentru că este important".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel