Marea Britanie: Ministrul sănătății și-a dat demisia după ce a fost prins de tabloide încălcând regulile antiepidemice

Ministrul britanic al Sănătății, Matt Hancock, și-a dat demisia. Foto: Facebook
Ministrul britanic al sănătății, Matt Hancock, și-a dat demisia sâmbătă pentru că a încălcat regulile anti-COVID-19, după ce un tabloid a dezvăluit că oficialul a sărutat în biroul său o consilieră. 

„Le datorăm oamenilor care au sacrificat atât de multe în această pandemie să fim onești când i-am dezamăgit așa cum am făcut-o eu încălcând regulile”, a explicat el în scrisoarea de demisie adresată prim-ministrului britanic Boris Johnson, reiterându-și scuzele.

Johnson a răspuns că regretă primirea demisiei. „Ar trebui să fii extrem de mândru de munca ta. Sunt recunoscător pentru sprijinul tău și cred că contribuția ta la serviciul public este departe de a se fi încheiat”, a afirmat premierul.

Tabloidul The Sun a publicat pe prima pagină o imagine luată cu o cameră de supraveghere care îl arată pe Matt Hancock, căsătorit și tatăl a trei copii, sărutând-o pe Gina Coladangelo - o veche prietenă a cărei angajare discretă declanșase deja o polemică -, în biroul său în ziua de 6 mai, o perioadă în care îmbrățișările erau interzise din cauza COVID, conform Agerpres.

Hancock se scuzase vineri pentru că a încălcat regulile anti-COVID-19. „Recunosc că am încălcat consemnele de distanțare socială în aceste circumstanțe”, a declarat Hancock într-un scurt comunicat. „Am dezamăgit oameni și îmi pare foarte rău. Rămân concentrat pe munca de a scoate țara din pandemie și aș fi recunoscător pentru respectarea vieții private a familiei mele pe acest subiect personal”, a adăugat el.

„Prim-ministrul a acceptat scuzele ministrului sănătății și consideră subiectul încheiat”, a reacționat vineri purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson, citat de Reuters.

În schimb, laburiștii au considerat că poziția lui Hancock este „de nesusținut” și că el ar trebui demis. Președinta Partidului Laburist, Anneliese Dodds, l-a acuzat pe ministru de „încălcarea propriilor reguli în materie de COVID”, dar și de posibil „abuz de putere” și „conflict de interese” în acest caz.

Matt Hancock era deja vizat de alte acuzații, stânjenitoare pentru acest ministru aflat în prima linie a acțiunii guvernului în combatarea epidemiei de COVID-19, care a făcut peste 128.000 de morți în Marea Britanie, notează AFP.

Într-o audiere la parlament luna trecută, Dominic Cummings, fostul consilier al premierului Boris Johnson, l-a acuzat pe Matt Hancock că a „mințit în numeroase ocazii, reuniune după reuniune', dar și 'în public”, și a considerat că ar fi trebuit demis. În urmă cu câteva săptămâni, el a afirmat, prezentând ca sprijin o captură de ecran, că Boris Johnson îl descrisese pe Hancock drept „cu totul nul” în gestionarea epidemiei.

Numirea la minister a Ginei Coladangelo, o lobbyistă pe care Hancock o cunoștea din studenție și care conduce în prezent departamentul de comunicare al unui lanț de magazine fondat de soțul său, nu fusese declarată înainte ca presa să o dezvăluie. Înaintea acestui scandal, un influent consilier științific al guvernului, Neil Ferguson, demisionase în mai 2020 după ce primise acasă vizita unei femei, prezentată ca amanta sa, în timpul primului lockdown din Marea Britanie, impus cu două luni mai devreme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

10 metode care stimulează nervul vag în mod natural

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel