Leziuni care seamănă cu niște coșuri. Atenție: Ultimul stadiu e desfigurant. Imagini de nedescris: Nasul se face ca un cartof

Foto Pexels
EXCLUSIV
Medicul dermatolog Viviana Iordache a vorbit, în cadrul emisiunii Dicționar Medical , despre acneea rozacee, o afecțiune din ce în ce mai întâlnită.

Viviana Iordache este și trainer, speaker internațional pentru botox și acid hialuronic, expert în laser vascular și radiofrecvență ablativă, cu o experiență de peste 23 de ani în specialitate. La DCMedical, în cadrul emisiunii Dicționar Medical, a vorbit și despre acneea rozacee. „Din păcate, este o afecțiune din ce în ce mai întâlnită, pentru că ea, la bază, este o afecțiune a vaselor care hrănesc pielea, care se manifestă, la nivel cutanat, de la o simplă roșeață și usturime în stadiul I, până poate să ajungă în stadiul IV la rinofima. (...) Important este că afecțiunea se manifestă, în primele faze, prin înroșirea feței, în special în centrul ei, nasul și pomeții, dar sunt persoane la care ocupă teritorii mai importante, deci se roșește nu numai fața, dar și gâtul și decolteul, direct legat de stimuli, cum sunt stimulii alimentari, stimulii emoționali sau termici. Pe măsură ce progresează, trece în faza de acnee, deci observăm niște leziuni care seamănă cu niște coșuri, de unde vine și numele de acnee rozacee. Dacă storci coșurile, nu iese nimic. După ajungem la vinișoare sparte, care încep, de obicei, pe lângă nas și după progresează. Ultimul stadiu este unul desfigurant, din păcate. Nasul se face ca un cartof. Este un stadiu care necesită tratamente chirurgicale”, a spus Viviana Iordache.

„Stimulii sunt individuali și genetici. În general, sunt listări statistice, dar, practic, noi toți trebuie să observăm, în momentul, în care bem, mâncăm, stăm în anumite condiții, dacă ne înroșim la față și ne ustură”, a explicat medicul Viviana Iordache. „Din punct de vedere statistic, cei mai frecvent citați sunt stimulii de tip vin roșu sau alte forme de alcool, ciorba fierbinte, ardeiul iute, sosurile foarte iuți”, a adăugat medicul.

Diagnosticul se pune ușor

„Din fericire, diagnosticul se pune foarte ușor”, a subliniat medicul, adăugând însă că unii pacienții acceptă greu diagnosticul de acnee rozacee.

„Este o afecțiune scumpă. Tratamentul poate fi simplu în stadiile inițiale, creme la prețuri decente. Există, însă, și stadii în care avem nevoie de intervenții cu laser, al căror preț poate să urce la sute de euro”, a mai explicat medicul. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel