Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Întârzierea aprobării bugetului de stat (care trebui aprobat demult) îi afectează direct pe pacienții care au nevoie de analize. În țară deja au apărut cazuri unde, pentru că nu mai sunt fonduri pentru analizele gratuite, oamenii se înghesuie la clinicile de stat, singurele unde se mai fac analize fără ca pacientul să trebuiască să plătească.
Managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bistrița, Gabriel Lazany, a explicat, pentru Agerpres, situația creată, spunând că este una „fără precedent".
„Astăzi, ne-am confruntat cu o situație fără precedent. Cel puțin de când lucrez eu în spital, de aproximativ 19 ani, nu am mai văzut o astfel de situație. La primele ore, un număr de aproximativ 400 de pacienți așteptau să își facă programare pentru efectuarea de analize medicale la laborator. Este o problemă pe care cred că am gestionat-o corespunzător, dar este strict legată de apariția bugetului pe anul 2019. Având în vedere că președintele României nu a promulgat bugetul de stat, Casa de Asigurări de Sănătate a județului nu a putut repartiza sume către laboratoarele private. Din această cauză, niciunul dintre laboratoarele private de analize medicale din oraș nu a putut face programări pentru pacienți și toți acești pacienți s-au îndreptat către Policlinica Bistrița", a arătat Lazany, la o coferință.
Cu afluxul mare de pacienți, coordonatorul Policlinicii Bistrița, dr. Ștefan Pop, spune că unii au fost puși pe lista de așteptare, dar că speranțe pentru ei sunt abia pentru luna viitoare.
„Incidente medicale nu au fost. Bineînțeles, au fost oameni nemulțumiți. Au fost programați 390 în total și au fost puși pe o listă de așteptare încă vreo 60, astfel încât, în cazul în care se suplimentează fondurile sau dintre cei 390 poate unii au analize mai ieftine și se poate să rămână bani, să îi chemăm și pe aceștia tot în martie", a explicat Pop.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...