Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
De câțiva ani încoace în SUA prețul exorbitant al insulinei a făcut nujmeroase victime. Pentru că nu-și pot permite tratamentul salvator, unii mor, iar alții își pun viața în pericol „drămuind" insulina. Peste 30 de milioane de americani au diabet, dar asigurările medicale sunt foarte scumpe, mulți nu au așa ceva, și oricum nu acoperă întotdeauna necesarul de insulină.
Și sunt mai multe motive pentru care o persoană care este angajată în SUA ar putea să nu aibă asigurare medicală, scrie The Intependent. Spre exemplu, dacă nu se califică pentru asigurarea cofinanțată de angajator sau își pierde locul de muncă ori dacă nu își pot permite să plătească un plan propriu de asigurare.
Peste toate se adaugă prețul exorbitant pe care-l are insulina în SUA. Spre exemplu, arată sursa citată, din numeroase orașe, din disperare, oamenii organizează caravane care trec granița în Canada, unde insulina nu se dă pe prescripție medicală, și de unde pot cumpăra cu 1.200 de dolari un tratament care în America natală i-ar costa 12.000 de dolari. Adică de 10 ori mai mult!
Americanii ajung să-și vândă mașini, case, să renunțe inclusiv la câini, doar ca să trăiască, notează și BBC.
Duminică, senatorul american Bernie Sanders s-a alăturat unui grup de americani care suferă de diabet și care au călătorit în Canada pentru a cumpăra insulină, denunțând în acest context „lăcomia" industriei farmaceutice din SUA, a informat AFP.
La bordul unui autobuz, grupul a traversat podul care separă orașele Detroit, din SUA, și Windsor, din Canada, pentru a face aprovizionarea cu insulină. De altfel, senatorul din Vermont, care a făcut din accesul la îngrijirile medicale la un preț accesibil tema centrală a campaniei sale la învestitura democrată în perspectiva alegerilor prezidențiale americane din 2020, a acuzat industria farmaceutică că a cheltuit miliarde de dolari pentru a activități de lobby în Congres în cursul ultimelor 20 de ani pentru a continua să practice prețurile pe care și le dorește, notează Agerpres.
Prețurile la insulină, care sunt stabilite de piață, au crescut semnificativ în ultimii ani în Statele Unite. În Canada, un organism independent cu competențe cvasijudiciare - Consiliul de examinare a prețurilor la medicamentele brevetate - asigură ca medicamentele să nu fie comercializate la prețuri excesive.
Călătoriile americanilor în țara vecină pentru a cumpăra medicamente au început să suscite îngrijorare în Canada. Potrivit postului de televiziune CBS, aproximativ 15 organizații care reprezintă acest sector au scris Ministerului Sănătății pentru a cere măsuri destinate să prevină eventuale penurii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...