Trei factori de risc majori duc la...
Acest tip de tratament se adresează pacienților cu insuficiență cardiacă avansată (clasă III NYHHA), cu disfuncție sistolică de ventricul stâng (fracția de ejecție a ventriculului stâng mai mică de 35%).
Dispozitivul este o soluție terapeutică inovativă care are ca obiectiv restabilirea echilibrului sistemului nervos vegetativ prin reducerea suprastimulării simpato-adrenergice care apare în insuficiența cardiacă și constituie un mecanism important de progresie a bolii.
Implantarea dispozitivului are ca obiectiv ameliorarea simptomelor de insuficiență cardiacă prin îmbunătățirea perfomanței cardiace și reducerea riscului de apariție a aritmiilor ventriculare maligne asociate insuficienței cardiace, factor care poate conduce la moartea subită cardiacă de cauză aritmică, aceasta reprezentând una dintre principalele modalități de deces, în cazul acestor pacienți.
Procedura medicală a fost realizată printr-o intervenție chirugicală asemănătoare cu cea aplicată în cazul protocoalelor de tratament al tulburărilor de ritm și conducere asociate insuficienței cardiace prin intermediul terapiilor non-farmacologice (terapie de resincronizare cardiacă CRT - Cardiac Resyncronisation Therapy -; defibrilator cardiac implantabil ICD – Implantable Defibrillator Cardioverter-; pacemaker). Generatorul de puls a fost plasat în fosa subclaviculară, iar un electrod de stimulare a fost poziționat la nivelul nervului vag la nivel cervical.
Pacientul supus operației este în vârstă de 68 de ani, acesta fiind în evidența Clinicii Cardiologie I cu diagnosticul de insuficiență cardiacă avansată (clasa III NYHA), care se manifesta clinic prin oboseală la eforturi minime, dispnee de repaus, context complicat și de riscul aritmic.
Procedura a fost realizată de o echipă medicală mixtă, constituită din lt. col. medic dr. Mihai Dumitrașcu, medic primar Chirurgie vasculară; lt. col. medic dr. Tudor Păduraru, medic primar ATI și lt. col. medic dr. Silviu Dumitrescu, medic primar Cardiologie, șef Secție Cardiologie 1.
Fiziopatologia insuficienței cardiace este în esență simplă: inima este o pompă al cărei rol este să preia și să împingă în circulație o cantitate de sânge adecvată necesităților organismului. Incapacitatea realizării acestui deziderat înseamnă disfuncția de pompă, iar sindromul clinic asociat este cel al insuficienței cardiace. Un lucru însă adesea uitat este faptul că, deși forța pompei cardiace este asigurată de contracția miocardului, comanda acestei pompe este electrică, astfel că, alterări ale fenomenelor electrice cardiace pot fi responsabile, în grade variate, de apariția sau agravarea insuficienței cardiace.
Limitele recunoscute ale medicației în tratarea insuficienței cardiace a dus, în ultimele două decenii, la dezvoltarea explozivă a terapiilor non-farmacologice, dintre care cele bazate pe dispozitive implantabile ocupă o pondere importantă. Două tipuri de proceduri bazate pe implantul de dispozitive electronice s-au impus în tratamentul pacienților cu insuficiență cardiacă: implantul de defibrilator cardiac și terapia de resincronizare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Trei factori de risc majori duc la...
Conf. univ. dr. Viorica Rădoi, coordonator al Departamentului de...
Acestea sunt cele mai importante...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...