Palpitațiile inimii, adesea...
Miercuri, 7 aprilie, este Ziua Mondială a Sănătății, prilej cu care INS dat publicității informații privind sănătatea românilor și modul în care aderă ei la stilul de viață sănătos.
Conform datelor INS din totalul populației României de 15 ani și peste, 8,4% urmează un regim alimentar adecvat, adică au un stil de viață sănătos. Dintre aceștia, 71,1% urmează un regim legat de consumul redus de sare, 62,2% urmează un regim legat de consumul de grăsimi, 51,2% urmează un regim legat de consumul de zahăr, 24,5% au apelat la un regim alimentar legat de consumul de calorii.
Ponderea populației de sex feminin care urmează un regim alimentar (9,8%) este mai mare decât cea a populației de sex masculin (6,8%).
În cazul populației din mediul rural se remarcă o pondere mai ridicată, față de cea din mediul urban, a regimului legat de consumul de sare (72,8 față de 69,9% în mediul urban), iar în cazul populației din mediul urban se remarcă un regim sporit al numărului de calorii consumate (28,0% față de 19,6% în mediul rural) și a consumului de zahăr (53,0% față de 48,5% în mediul rural).
Din totalul populației rezidente (începând cu vârsta de 6 luni) 99,4% au consumat fructe, 26,5% din persoane menționând un consum de fructe zilnic. Persoanele de sex feminin (29,8%) au consumat fructe zilnic într-o proporție mai mare decât persoanele de sex masculin (23,1%).
În mediul urban, populația consumă zilnic fructe în proporție de 32,1%, în timp ce în mediul rural doar 20,1% din populație consumă fructe zilnic.
Copiii și tinerii cu vârsta până la 24 ani consumă în medie 1,9 porții de fructe zilnic, în timp ce persoanele în vârstă de 75 de ani și peste consumă mai puține fructe zilnic (1,7 porții/zi).
Ca și în cazul consumului de fructe, aproape toată populația rezidentă consumă legume (99,5%), 18,4 consumă legume cel puțin o dată pe zi, iar 31,0% consumă legume de 4-6 ori pe săptămână. Ponderea populației de sex feminin care consumă legume zilnic sau de 4-6 ori pe săptămână (56,3%) este mai mare decât cea a populației masculine cu 8,8 puncte procentuale.
Ponderea persoanelor din mediul urban care consumă zilnic legume este de 22,0%, mai mare cu 7,9 puncte procentuale decât cea din mediul rural, iar cea care consumă legume de 4-6 ori pe săptămână este de 37,1%, mai mare cu 7,5 puncte procentuale decât cea din rural.
În ceea ce privește activitatea fizică, mersul pe jos pentru deplasarea în diverse locuri este o activitate pe care 92,7% din populația rezidentă de 5 ani și peste a desfășurat-o, pentru cel puțin 10 minute pe zi, într-o săptămână obișnuită. Mai mult de o treime din populația de sex feminin în vârstă de 5 ani și peste (40,5%) a mers pe jos, în mod continuu, între 10 și 29 de minute, cu 5,8 puncte procentuale mai mult decât populația de sex masculin.
Populația de sex masculin alege într-o proporție mai mare decât cea de sex feminin să meargă pe jos distanțe mai mari, care totalizează o durată zilnică de 2 ore sau mai mult (11,1% dintre persoanele de sex masculin față de 8,2 dintre persoanele de sex feminin).
Numărul mediu de zile de mers pe jos în scopul deplasării în diverse locuri într-o săptămână obișnuită scade pe categorii de vârstă de la 6 - 6,1 zile la copii din grupa de vârstă 5-14 ani și tinerii de 15-24 ani, la 4,8 zile pentru persoanele de 75 de ani și peste.
Deplasările pe care oamenii obișnuiesc să le efectueze săptămânal cu bicicleta, rolele, skateboard-ul etc. sunt efectuate de 17,6% din populația rezidentă de 6 ani și peste. Populația de sex masculin a desfășurat într-o proporție mai mare deplasări cu ajutorul bicicletei, rolelor sau skateboard-ului (24,5%) cu 13,4 puncte procentuale mai mult decât în cazul populației de sex feminin.
Ponderea populației din mediul rural care se deplasează cu bicicleta, rolele sau skateboard-ul în diverse locuri (21,6) este mai mare cu 7,4 puncte procentuale față de ponderea populației rezidente în mediul urban.
Din totalul populației de 5 ani și peste doar 11,6 % au declarat că fac săptămânal sport sau diverse activități fizice recreative în timpul liber. Cele mai multe persoane care realizează astfel de activități sunt copiii cu vârsta cuprinsă între 5-14 ani (50,2%) și tinerii de 15-24 ani (20,5%). După această vârstă, ponderea persoanelor care fac sport în timpul liber scade semnificativ, de la 11,0% la grupa de vârstă 25-34 ani, la 0,3% la persoanele de 75 de ani și peste.
Persoanele care au făcut sport, fitness sau diverse activități fizice în timpul liber au dedicat zilnic acestor activități, în medie, 34 de minute.
Decalajul pentru România față de nivelul mediu al speranței de viață la naștere al celor 27 de țări (78,2 ani) era în anul 2018 de 5,9 ani. Țara noastră se află în grupul țărilor cu cele mai mici valori a speranței de viață la naștere din UE-27 (75,9 ani) în anul 2018, valori mai mici înregistrându-se în Letonia, Lituania și Bulgaria. Între țările cu cea mai mare speranță de viață din Uniunea Europeană se numără Spania (83,5 ani), Italia (83,4 ani), Franța și Cipru (82,9 ani).
Femeile trăiesc, în medie, cu 5,5 ani mai mult decât bărbații. Statisticile europene, disponibile la nivelul anului 2018, arată că femeile din Uniunea Europeană trăiesc, în medie, 83,7 ani, pe când speranța medie de viață a bărbaților este de 78,2 ani. Cercetătorii afirmă că această diferență este explicată în mare parte de stilul de viață, mai sănătos în cazul femeilor, și de ocupațiile diferite ale celor două sexe.
În România, speranța de viață la naștere a fost în anul 2019 de 72,5 ani pentru bărbați și de 79,6 ani pentru femei.
Speranța de viață sănătoasă la naștere pentru femei a fost de 60,6 ani (în anul 2019), față de 61,9 ani (în anul 2009), iar pentru bărbați de 59,9 ani (în anul 2019), față de 59,6 ani (în anul 2009).
La nivelul UE, în anul 2019, ecartul dintre femei și bărbați pentru speranța de viață sănătoasă la naștere este de 0,7 ani, în favoarea populației feminine, pentru care aceasta este de 59,6 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Palpitațiile inimii, adesea...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Această metodă simplă ne ajută să...