IBUPROFENUM - prospect

Foto: Pixabay
IBUPROFENUM – prospect. Acțiune: AINS (antiinflamator nesteroidian); inhibitor neselectiv al COX (ciclooxigenaza).

IBUPROFENUM – prospect: 

Denumiri comerciale: ABFEN, ADAGIN, ADVIL®, ADVIL® ULTRA, ALGIN BABY, BIOFEN, BRUFEN, BRUFEN RETARD, EFISEN M, FASPIC, IBALGIN®, IBALGIN FORTE, IBALGIN RAPID, IBALGIN SPORT, IBUFEN®, IBUPROFEN, IBUTOP GEL, INFLANOR, INFLANOR FORTE, LAROFEN, MIG-400, MIG PEDIATRIC, NUROFEN®, NUROFEN EXPRESS, NUROFEN EXPRESS FORTE, NUROFEN FORTE, NUROFEN IMMEDIA ULTRA, NUROFEN GEL, NUROFEN JUNIOR, NUROFEN PT. COPII, PADUDEN®, PADUDEN FORTE, PADUDEN®, PEDEA, REUPROFEN, RUPAN, SARIDON N 

Forma: comprimate filmate, soluție injectabile, capsule eliberare prelungita, suspensie orală, gel, pulbere orală, granule pentru soluție orală

Indicații: Tratamentul simptomatic al afecțiunilor dureroase, dismenoreei și al febrei; afecțiuni reumatice cum sunt bolile artritice, de exemplu: poliartrită reumatoidă, afecțiuni artritice degenerative (precum artroza), afecțiuni reumatice nearticulare, alte tulburări musculare și ale încheieturilor și afecțiuni ale țesuturilor moi. 

Pedea: Tratamentul persistenței canalului arterial, semnificativă hemodinamic, la nou-născuții prematuri cu vârstă gestațională mai mică de 34 de săptămâni.

Contraindicații: Hipersensibilitate la ibuprofen și alte AINS, ulcer peptic activ sau în antecedente, hemoragii gastrointestinale, colită ulceroasă, tulburări hepatice și/sau renale grave, LES sau alte colagenoze; începând cu luna a 6-a de sarcină. 

Pedea: Hipersensibilitate; infecții care pot pune viața în pericol; sângerare activă, în special hemoragie intracraniană sau gastrointestinală; trombocitopenie sau tulbură ri de coagulare; Insuficiență Renală semnificativă; cardiopatie congenitală care necesită persistența canalului arterial pentru a asigura un flux sanguin satisfăcător, pulmonar sau sistemic (de ex. Atrezie pulmonară, tetralogie Fallot severă, coarctație severă de aortă); enterocolită necrotizantă diagnosticată sau suspectată.

Atenție!: La pacienții cu afecțiuni cardiace sau circulatorii grave, precum insuficiență cardiacă, boală cardiacă și tulburări circulatorii sau la cei cu antecedente de infarct miocardic sau accident vascular cerebral trebuie evitată administrarea de doze mari de ibuprofen (doza zilnică de 2400 mg sau mai mare). Prudență la vârstnici, copii, boli active ale tractului gastrointestinal, istoric de bronhospasm, afectarea funcțiilor renale și/sau hepatice sau cardiace, istoric de Insuficiență Cardiacă sau HTA (hipertensiune), deficite intrinseci de coagulare, tulburări de vedere; asocieri cu diuretice, anticoagulante orale, ticlopidină, alfablocante, glucocorticoizi, acid acetilsalicilic sau alte AINS, digoxină, fenitoină, litiu, metotrexat, dispozitive contraceptive intrauterine; sarcină și alăptare; șoferi și activități de precizie. 

Pedea: Nu se utilizează în scop profilactic. Se monitorizează cu atenție funcția renală și funcția gastrointestinală; se monitorizează apariția semnelor de sângerare. Dacă apare hipoxemie, se monitorizează tensiunea pulmonară. Nu se folosește la sugarii cu creștere marcată a bilirubinemiei.

Reacții Adverse: Pirozis, anorexie, greață, vomă, dispepsie, disconfort abdominal, diaree, ulcer activ și hemoragii gastro-intestinale, cefalee, confuzie, tinitus și somnolență, tulburări psihotice, reacții depresive, febră, redoarea mușchilor gâtului, tulburări senzoriale, ambliopie toxică, vedere încețoșată și tulburări ale vederii colorate, urticaria, exantemul și purpura, prurit, sd. StevensJohnson, reacții de hipersensibilitate, prelungirea timpului de sângerare, trombocitopenie, granulocitopenie, agranulocitoză, anemie hemolitică și anemie aplastică, valori anormale ale testelor hepatice, icter, retenție hidrosalină, disurie, nefrită interstițială acută. 

Pedea: Foarte frecvente: trombocitopenie, neutropenie; displazie bronhopulmonară; creșterea creatininemiei, scăderea natremiei. Frecvente: hemoragie intra-ventriculară. Leucomalacie periventriculară; hemoragie pulmonară; enterocolită necrotizantă, perforație intestinală; oligurie, retenție de lichide, hematurie. Mai puțin frecvente: hipoxemie; hemoragie gastrointestinală; Insuficiență Renală acută.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel