Gripa și mirosul de substanțe, motivele pentru care școli din București își suspendă cursurile

Copil FOTO: Pixabay
Mai multe școli și grădinițe din București își suspendă cursurile din pricina gripei și a unor probleme apărute după decontaminare.

Gripă, substanțe. Cursurile vor fi suspendate, în perioada următoare, în mai multe unităţi de învăţământ din Capitală, din cauza gripei sau a unor probleme apărute după decontaminare, potrivit unei informări a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Astfel, Grădiniţa Panseluţa din sectorul 4 suspendă pentru o zi cursurile, întrucât după decontaminare persistă mirosul substanţelor utilizate.

Tot pentru o zi este suspendată activitatea şi la Grădiniţa 72 din sectorul 5, din cauza emanaţiilor de gaze de la centralele termice. Potrivit IŞMB, sunt unităţi de învăţământ care îşi suspendă activitatea pentru 3 zile. Şcoala 195 din sector 3 suspendă cursurile la 6 clase; Grădiniţa Luminiţa din sectorul 2 - la o grupă; Şcoala 56, sector 2, - la o clasă, Şcoala 45 din sector 1 - la 5 clase, iar Grădiniţa 97 din sectorul 1 - la grupa mijlocie, potrivit Agerpres.

Totodată, la Liceul "Ady Endre", grădiniţa suspendă cursurile la grupa mică pe o perioadă de 3 zile. Potrivit sursei citate, situaţia unităţilor şcolare cu suspendare de cursuri poate suferi modificări în funcţie de raportările cazurilor de gripă. Şi la Şcoala 117 din sectorul 6 elevii unei clase vor sta acasă timp de trei zile. 

O grădiniță din Sibiu

Grădiniţa din localitatea Bungard a fost închisă, după ce aici doi copii au fost confirmaţi cu gripă, în urma efectuării testului rapid, a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Sibiu. Potrivit sursei citate, la grădiniţa din Bungard învaţă 13 copii. 
De la începutul anului şi până în prezent, în judeţul Sibiu, un bărbat de 43 de ani a murit de gripă. Pacientul a decedat duminică, în timp ce era internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, potrivit sursei citate.

"În perioada 24.01 - 26.01 inclusiv, în cadrul Secţiei Clinice Boli infecţioase au fost consemnate zece cazuri de suspiciune de gripă pe baza testelor rapide, dintre care patru persoane au fost internate. De asemenea, au mai fost internate zece persoane cu suspiciune de gripă pe baza diagnosticelor clinice. Pacienţii sunt stabili şi sub tratament, internaţi în cadrul secţiei Boli Infecţioase", se arată într-un comunicat al SCJU Sibiu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel