Gestul banal, învățat în copilărie, care previne boala Alzheimer

Experimentele universitare arată că seniorii își amintesc lucrurile esențiale
Medicul neurochirurg prof dr Vlad Ciurea recomandă o tehnică simplă pentru prevenirea bolii Alzheimer.

Medicul neurochirurg prof. dr. Vlad Ciurea consideră că scrisul de mână este parte a terapiei de recuperare pentru pacienții care au suferit accident vascular cerebral sau traumatism cranio-cerebral.

”Recomand tuturor să scrie cât mai mult de mână. Din păcate, tot mai mulți folosesc astăzi computerul, pentru că este mai rapid. Dar caligrafia este foarte importantă. Pentru că mii și mii de celule nervoase lucrează la acțiunea de scriere. Practic, participă tot creierul: emisfera dreaptă este cea artistică, a creativității, iar cea stângă a execuției. Când scriem, punem pe hârtie un gând, apoi îl formulăm cât mai succint. (...) Scrisul este parte a terapiei de recuperare pentru pacienții care au suferit accident vascular cerebral sau traumatism cranio cerebral. Pentru că scrisul creează legături, sinapse, iar celulele se activează. Și mai e ceva: scriind, îți vin idei, rezolvi probleme, te organizezi. Este o bună metodă de a preveni teribila boală Alzheimer”, a declarat prof dr Vlad Ciurea, potrivit DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel