„Fugi din preajma cuiva care poartă masca oligofren sub nas!” Prof dr Olga Simionescu, avertisment

Prof dr Olga Simionescu. Foto: Facebook
Prof dr Olga  Simionescu, reputat dermatolog, atrage atenția că masca e cea mai bună protecție pe care o putem avea contra acestui virus și că oricât de incomodă ni s-ar părea, trebuie purtată. 

„Port profesional mască FFP3, între 8 și 10 ore în fiecare zi, de luni până vineri. Schimb zilnic un număr foarte mare de interlocutori (între 70 și 90), și îi suspectez la nivel individual, căci prea puțini sunt testați.  Seara, oglinda nemiloasă crede că mă atacă prin șanțuri pronunțate în obrajii mei, adevărate cratere. E un preț infim, nutresc convingerea că masca MĂ PROTEJEAZĂ și m-am obișnuit cu asta, chiar n-am probleme de self-esteem”, scris prof dr Olga Simionescu pe pagina sa de Facebook. 

Medicul, care lucrează într-un spital COVID, a explicat cum se protejează ea.

„La spitalul nostru (Colentina), îngrijim acum și Covizi și neCovizi. Vom face cu rândul și la STB, la Covizi, în plus cu vizetă și combinezon (în care și la 30 de grade, dar și la 10, te coci, e ca într-o saună umedă, în plus transpiri instant și te deshidratezi).   

La sala de operații (pacienți testați), dar și în timpul liber, port mască chirurgicală standard. Evit distanțe de sub un metru cu persoane cu care nu sunt foarte apropiată, ca să nu spun intimă (please, fără gânduri aberante, aici e serios!). Respir mai puțin bine prin masca chirurgicală comparativ cu cea FFP3 (cu filtru), dar seara nu am dermografism (șanțuri). Sunt sigură că și aceasta chirurgicală, dar și distanța interumană,  MĂ PROTEJEAZĂ! (...)

La role, la tenis și în mașină, nu port mască. La orele când ajung eu să patinez nu e nimeni, la tenis în afară de visele mele împlinite (....) joc cu antrenorul care mă trimite în fundul terenului, iar în mașină sunt mai mereu cu gândurile mele și cu muzica. 

Scriu aceste rânduri  ca un argument în favoarea măștii de protecție. 

E atât de ușor să o porți și contează atât de mult! 

Nu o aplica sub nas și fugi din preajma cuiva care o poartă oligofren sub nas!

Politica chiar nu importă aici, I couldn’t care less! V-am explicat deja că niște pensionari jucau table în parc și sporovăiau politic pe când mă plimbam romantic cu un amic și am tras cu urechea, îngrijorându-mă. Viața nu e un alb sau negru, ești cu ăia sau cu ceilalți și-ți aperi cauza, viața are multe nuanțe de gri!

Are dreptate vocea plăcută și competentă, dar dirigențială, din reclama nesfârșită de la TV. În locul glasului  de  femeie intelectuală, early 40es, eu aș fi ales o voce matură de bărbat, în RO dă muuult mai bine!

Virusul este foarte contagios și nu toți oamenii infectați vor fi asimptomatici sau vor face o formă ușoară. Depinde de câțiva factori, dintre care cel mai important este gazda. 

POARTĂ MASCĂ!

#wecare!”, notează prof dr Olga Simionescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel