Ochii căprui, cea mai comună culoare...
Primele cadre medicale au fost vaccinate împotriva infecției COVID, miercuri, 30 decembrie, la Centrul de vaccinare împotriva COVID, deschis astăzi la Spitalul Universitar de Urgență din București (SUUB). Primele 100 de doze au fost aduse la spital încă de dimineață, iar primele persoane vaccinate au fost medici din Unitatea de Primiri Urgențe.
Vaccinarea a început cu doctorul Andrei Georgescu, fostul coordonator al UPU. Acesta a declarat: ”Sunt mândru că am fost primul vaccinat de la Spitalul Universitar de Urgență. Din păcate sunt multe informații false care circulă pe internet, iar oamenii ar trebui să asculte doar de autorități și să nu creadă în fake-news. Eu am comorbidități, dar mi-am sunat cardiologul și chiar m-a îndemnat să fac acest pas. Mesajul meu către populație este să se vaccineze", a declarat medicul Georgescu.
Al doilea medic vaccinat în centrul de la SUUB a fost Silvia Nica, medic coordonator Unitatea de Primiri Urgențe. ”Abia așteptam momentul vaccinării. Pentru noi a fost și este o perioadă grea și mă bucur că acum există vaccinul împotriva coronavirusului”, a afirmat medicul Silvia Nica.
În centrul de vaccinare împotriva Covid de la Spitalul Universitar vor fi imunizați și angajați ai altor instituții sanitare, în total aproximativ 20.000 de persoane.
”Este un moment important pentru Spitalul Universitar. Azi începem un alt capitol al luptei noastre cu această patologie generată de un virus ciudat - SARS-CoV-2, cu o boală cu manifestări extrem de eterogene şi extrem de imprevizibile, azi începem vaccinarea pentru personalul Spitalului Universitar (...) Vor fi vaccinaţi, deopotrivă, angajaţii de la Institutul de Virusologie "Ştefan Nicolau", Spitalul Clinic "Prof. dr. Theodor Burghele", Institutul ORL "Prof. Dr. Dorin Hociotă", personalul din farmaciile sectoarelor 4, 5 şi 6, personalul medical din cabinetele stomatologice, angajaţii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, medicii de familie şi asistenţii medicali din sectoarele 5 şi 6, dar şi cadrele medicale din lanţul privat de sănătate Regina Maria", a declarat managerul SUUB, prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Ochii căprui, cea mai comună culoare...
Prostata este o glandă mică, de...
Tromboza reprezintă formarea unui...
Medicul Cătălina Poiană a vorbit...
Adevărul despre sare. Greșeala pe...
Genele lungi și voluminoase au...
Acest ceai scade tensiunea arterială...
Tăieturile de hârtie: cu toții le-am...