Fizioterapia, rol-cheie în recuperarea pulmonară după COVID. Alexandru Ilie ne învață cum să respirăm corect

EXCLUSIV
Fizioterapeutul Alexandru Ilie, licențiat, printre altele, și în motricitate specială, a vorbit, joi, 17 iunie, la DICȚIONAR MEDICAL, despre sechelele pulmonare lăsate de COVID. Mulți dintre pacienții care au trecut prin această boală, care nu este deloc ușoară, mai ales cei internați, rămân cu o afectare pulmonară destul de mare. Prin fizioterapie am putea să ne refacem capacitatea pulmonară pierdută în urma unei astfel de pneumonii? Fizioterapeutul Alexandru Ilie ne răspunde. 

"Din fericire, avem un istoric destul de larg de a vedea ce efect are fizioterapia în recuperarea disfuncțiilor respiratorii, căci COVID asta este, un SARS până la final. Și am putut vedea că, în funcție de gradul de afectare și, bineînțeles, de tabloul clinic pe care îl prezintă pacientul, poți să-i creezi un pronostic. Adică poți să-i spui că, în trei luni, șase luni, 12 luni, poți să ajungi la un grad de recuperare. Lucrurile trebuie analizate dintr-o perspectivă individuală, însă fizioterapia și exercițiul fizic terapeutic au un rol hotărâtor în recuperarea funcției respiratorii.

Deoarece noi respirăm cu ajutorul plămânilor, însă ca el să poată să funcționeze normal, are nevoie, de fapt, de o cooperare musculară. Sunt foarte mulți mușchi implicați în procesul respirator, care facilitează capacitatea de expansiune a plămânilor. În momentul în care tragem aer și inspirăm, plămânul, fiind un organ spongios, ca un burete...ne imaginăm că moleculele de oxigen sunt apa care ar trebui să fie captată în acest burete și astfel să-și mărească spațialitatea. Ei bine, ca să-și mărească această dimensiune, are nevoie de spațiu, care este dat de cutia toracică, în planul său lateral și superior, iar în plan inferior este un mușchi - mușchiul diafragmă. Cu siguranță fizioterapia este elementul-cheie și gimnastica respiratorie pentru a putea să-ți recapeți această funcție.", a explicat fizioterapeutul Alexandru Ilie, la DICȚIONAR MEDICAL

Ce exerciții sunt eficiente în recuperarea pulmonară după COVID

 

"Așa cum spunem mai devreme, trebuie să ne gândim bine la aparatul respirator. Ce i se cere pacientului este să înceapă să conștientizeze procesul de respirație, în primă fază, făcând un ciclu respirator complet, adică pacientul să-și poziționeze o mână pe piept, pentru a conștientiza mărirea capacității pulmonare și totodată a cutiei toracice, și încă o mână pe abdomen. În momentul în care și abdomenul își modifică spațialitatea, ne asigurăm că diafragma are o cursă cât mai completă. Din forma sa de cupolă, ca o parașută plină cu aer, în faza de relaxare, când inspirăm și tragem aer, acest mușchi se aplatizează și, astfel, abdomenul ar trebui să se mărească.

Cel mai simplu mod de a înțelege acest principiu este să ne uităm la copii. Ei respiră cu burtica, o fac instinctual, nu au nevoie de cursuri pentru a învăța să respire.", a precizat fizioterapeutul Alexandru Ilie, pentru DC MEDICAL. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel