Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Invitat la Interviurile DC News și DC Medical, dr. Horia Cioflan, medic primar Obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic SANADOR, a vorbit despre fibromul uterin și dacă poate fi scos în momentul în care o femeie este deja însărcinată.
"Fibromul deranjează sarcina. Discuția este extrem de nuanțată aici, pentru că am trecut prin genul acesta de intervenție de câteva ori și pot să mărturisesc cu mâna pe inimă că mi-a fost frică înainte, în timp și după intervenție, pentru că pentru a extirpa un fribrom trebuie mai întâi să-l scoți de acolo din perete.
Este o graniță foarte subtilă între peretele uterin și sarcină. Orice agresiune a unui lucru atât de frumos, de sfânt cum e o sarcină e suficientă o pală de vânt ca să distrugă lucrul ăsta și atunci e un lucru riscant, dar trebuie să-l faci, ești pus într-o dilemă existențială.
Ideal ar fi să vină înainte de obținerea unei sarcini!", a declarat Dr. Horia Cioflan, medic primar Obstetrică-ginecologie, la SANADOR.
Întrebat la ce interval de timp de la intervenția laparoscopică de îndepărtare a fibromului poate rămâne o femeie însărcinată, medicul a spus că: "este același interval care e pus pe tapet și în cazul unei operații de cezariană, pentru că se secționează peretele și se coase și cuplul trebuie să aștepte până când cicatricea uterină pe mușchiul uterin e destul de consistentă încât să suporte faptul că uterul crește în timpul sarcinii.
Și atunci, trăgând de o zonă mai slabă a peretelui, prin extensie, se pot întâmpla incidente sau accidente extrem de grave care pun în pericol atât viața copilului, cât și viața mamei.
Operația trebuie făcută cu simț de răspundere și prin manevrele pe care le facem să creem o cicatrice bună, care să țină, și în al doilea rând trebuie să fie timpul fizic necesar ca cicatricea să se întărească, să cimenteze cum trebuie. Luni de zile, poate un an.
Sigur, mai există și un alt factor de care e musai să ținem seama, anume că fiecare om nu seamănă cu ceilalți și cicatrizează în mod diferit. Reacția organismului de cicatrizare e diferită în funcție de fiecare.
Bineînțeles, mai este și reacția pe care o are fiecare țesut, fiecare persoană, la firele de sutură pe care noi le inserăm acolo, reacția e diferită întotdeauna".
În plus, întrebat despre rezultatele pe care le-a avut în timpul operațiilor în timpul sarcinii, medicul a povestit un caz.
"Unul dintre cazuri mi-e foarte drag, pentru că este soția unui prieten de-al meu și, de fapt, operația trebuia făcută, avea o indicație foarte clară, pentru că fibromul fiind foarte mare și nemaifiind hrănit cu sânge, pur și simplu începea să necrozeze, ceea ce conducea la febră, la durere și așa mai departe. Era atât de mare, la vremea respectivă, fiind de mult povestea asta, am făcut-o printr-o tehnică clasică cu incizie și după ce am scos fibromul din peretele uterin rămăsese zona de extracție prin care se vedea în interiorul uterului, e vedea copilașul și membranele.
Am stat cu sufletul la gură cred că mai bine de 2 - 3 săptămâni, până să constat că mersul operației, mersul post-operator al intervenției era cel la care toți ne așteptăm să fie bine", a mai spus medicul.
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...