Palpitațiile inimii, adesea...
Tânărul de 26 de ani care se pretindea medic ortoped-traumatolog și psiholog a fost reținut. Polițiștii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au descoperit diplome și certificate false, precum și ștampile. „Asupra sa au fost găsite mai multe ştampile, cu inscripţii aferente mai multor specializări medicale. De asemenea, au fost identificate şi ridicate mai multe documente, diplome şi certificate, ce urmează a fi expertizate, având în vedere existenţa unei suspiciuni rezonabile că acestea sunt false”, au precizat poliţiştii.
Oameii legii au mai arătat că nici instituțiile în domeniu nu au înregistrat în evidențele lor niciun medic cu datele de identificare pe care le prezenta falsul medic.
Tânărul este acum bănuit de infracțiuni precum exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, fals material în înscrisuri oficiale şi folosire a instrumentelor false. „În luna ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 11 au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 34 de ani, cu privire la faptul că la data de 17 decembrie 2018 a plătit o sumă de bani unei societăţi comerciale cu profil medical, din Sectorul 3, pentru efectuarea unui examen de specialitate, iar reprezentantul firmei i-a eliberat un buletin de analiză, fără a o supune vreunui control sau a o conecta la un aparat.
Ulterior, un medic specialist din cadrul unui spital i-a adus la cunoştinţă că buletinul de analize respectiv nu reprezintă un examen imagistic”, arată Poliţia Capitalei.
Cercetările polițiștilor au arătat că tânărul a amenajat mai multe spații pe are le folosea ca puncte de lucru.
Recent, un alt pacient a făcut publică o experiență asemănătoare, privind o investigație RMN. „La telefon, când am făcut acea programare, individul a spus că face RMN. RMN-ul este Rezonanță Magnetică Nucleară. Intri într-un tub. La cabinetul acesta care era o cămăruță undeva într-un cămin, mi-a dat să țin o țeavă. Un cilindru la capătul căruia se aprindea o luminiță, un cilindru mic.
M-a pus să-l țin în mâna strânsă. Acesta era conectat la un calculator, iar el se uita pe acel calculator. Eu nu vedeam nimic în acel calculator și spunea. Cred că mi-a înșirat peste 50 de boli. Mi-a spus 50 de mii de diagnostice pe care le-aș avea”, arăta acientul în înregistrarea repsectivă.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Palpitațiile inimii, adesea...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Această metodă simplă ne ajută să...