Acesta este semnul cancerului...
O femeie de 43 de ani a fost reținută pentru că efectua activități de estetică medicală, prin folosirea unor substanţe specifice, fără a deţine atestate de studii care să-i confere competenţa. De asemenea, se mai arată în comunicatul IPJ Ilfof, fără a declara veniturile obţinute în urma acestor activităţi.
Femeia lucra alături de fiica ei în vârstă de 24 de ani.
"Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au efectuat, marţi, patru percheziţii la adresele a două persoane, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi", informează un comunicat al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ Ilfov).
În urma perchezițiilor - una în Ilfov și altele teri în București, poliţiştii de la economic au descoperit şi indisponibilizat cinci aparate electronice care ar fi fost folosite în activităţile de estetică medicală.
"În perioada iulie 2018 - ianuarie 2022, două femei - mamă şi fiică, în vârstă de 43 şi respectiv 24 de ani, ar fi efectuat anumite activităţi de estetică medicală, prin folosirea unor substanţe specifice, fără a deţine atestate de studii care să le confere o astfel de competenţă şi fără a declara organelor fiscale veniturile obţinute în urma activităţilor prestate", mai arată documentul.
Cele două persoane au fost duse la sediul IPJ Ilfov pentru audieri.
În urma probatoriului administrat, poliţiştii au dispus măsura reţinerii faţă de femeia în vârstă de 43 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor investigate, urmând ca aceasta să fie prezentată procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acesta este semnul cancerului...
Prediabetul este un semnal de...
Palpitațiile inimii, adesea...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Persoanele asigurate beneficiază de o...