Experţii chinezi au dezvoltat un kit de detectare rapidă a noului coronavirus

Experţii dintr-o echipă chineză au pus la punct un kit de detectare rapidă, care poate releva prezenţa coronavirusului 2019-nCoV într-o perioadă scurtă de timp, cuprinsă între 8 şi 15 minute


"Kitul este de o înaltă sensibilitate, este uşor de folosit şi de transportat şi va fi vital pentru prevenirea şi controlarea epidemiei", a asigurat Oficiul pentru Ştiinţă şi Tehnologie al oraşului Wuxi, citat de Xinhua.

Dezvoltarea kitului este rezultatul colaborării dintre un grup de experţi de la Institutul Naţional de Control şi Prevenirea Bolilor Virale şi de la o companie de tehnologie de vârf din Wuxi, al cărei nume nu a fost dezvăluit, informează vineri agenţia Xinhua, citată de EFE.

Compania, care a primit o notificare pentru dezvoltarea unui kit la 20 ianuarie, afirmă că va putea produce 4.000 de unităţi pe zi. Primul lot "este deja disponibil în prima linie a focarului de epidemie virală din provincia Hubei", potrivit companiei, notează Agerpres.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat joi că epidemia provocată de noul coronavirus 2019-nCoV apărut în China şi care s-a răspândit în mai multe regiuni ale lumii constituie o ''urgenţă de sănătate publică la nivel internaţional'', cerând totuşi să nu se limiteze călătoriile.

În timp ce majoritatea infecţiilor au fost detectate în China continentală, alte 18 ţări sunt afectate, cu peste 80 de cazuri confirmate în total, potrivit OMS.

Bilanţul acestei epidemii de pneumonie virală a crescut vineri în China la 213 de morţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel