Radiografiile și radiațiile din...
Prin modificările aprobate astăzi, pacienții NU vor plăti nimic dacă vor alege să se trateze într-un spital privat sau într-unul de stat iar numărul vieților salvate va fi în creștere. NU se privatizează niciun serviciu medical, subliniază sursele DC Medical. Modificările de astăzi dau șansă pacienților în stare critică să beneficieze mai repede de intervențiile de care au nevoie în cel mai apropiat spital, fie că e de stat sau privat.
Infarctul miocardic acut și accidentul vascular sunt bolile (AVC) care generează o mortalitate mare în România. Cauza? Lipsa centrelor de cardiologie intervențională și de stroke (AVC).
Spitalele private au fost incluse în programele naționale de sănătate gestionate de CNAS, încă 2014. Modificarea actuală este o actualizare a legislației din 2014 în care era lăsat în suspans această formulare ambiguă: când sunt excedate anumite capacități de primire pot fi accesate de către pacienți anumite servicii, lucru absolut neclar şi greu de interpretat. Mai mult, se dă posibilitatea ca spitalele de stat care au această capacitate, și care nu au fost până acum incluse în program, să trateze pacienții critici cu infarct miocardic, accident vascular cerebral, etc.
Astfel, crește numărul unităților sanitare în care se rezolvă astfel de cazuri, pacientul doar beneficiază de tratament, nu plătește nimic, precizează sursele citate.
În cazul spitalelor private, pacienții nu vor plăti nimic în plus
În cazul pacienților aflați în stare critică (infarct miocardic, AVC, etc), prin modificările aduse astăzi se deschide pacienților accesul și la alte spitale de stat decât până acum dar și private care pot opera aceste programe. De exemplu, programul de infarct miocardic acut, care va permite mai multor centre să-l opereze, creând accesibilitatea pacienților și reducând timpul din momentul stabilirii diagnosticului și rezolvarea intervențională. Acest lucru va conduce la salvarea mai multor vieți.
- De exemplu, un pacient cu infarct miocardic acut din Craiova, să ne amintim de cazul vedetei TV Florin Busu Busuioc, nu va mai trebui transportat la București pentru a fi preluat de un mare spital din Capitală, deja supraaglomerat, ci va putea fi rezolvat la centrul de cardiologie din Craiova.
- A două modificare importantă este pentru Programul Național de Oncologie. Mecanismul este asemănător, noutatea o constituie crearea unui subprogram, cel de chirurgie oncologică. Acest proiect face parte din strategia de a combate cancerul în România, o strategie pe patru piloni și pune accent pe depistarea precoce a cancerului.
- La fel pentru un bolnav de cancer se vor face servicii integrate în care sunt prinse toate componentele: medicamente, radioterapie, intervenții chirurgicale. Și pentru acești pacienți, Ministerul Sănătății deschide posibilitatea de a opta între spitalul de stat și cel privat.
Alte prevederi ale Ordonanței, care nu au fost discutate în spațiu public, dar care sunt importante:
- Ordonanța va da startul, în anul 2020, derulării programului național pentru persoanele cu afecțiuni din spectrul autist, precum și faptul că în cadrul unor programe naționale de sănătate curative, vor fi acordate în premieră, conform recomandărilor Comisiei Europene, servicii integrate (pot cuprinde, după caz, medicamente, servicii de logopedie, consultații psihologice, investigații paraclinice, logoped, etc.), această modificare legislativă este absolut necesară.
- O altă modificare a Legii 95, propusă prin ordonanță este corectarea unei nedreptăți care li se făcea pacientelor cu vârsta de peste 18 ani, care deși beneficiau de decontare din fondul de sănătate pentru reconstrucție mamară prin endoprotezare, în cazul intervențiilor chirurgicale oncologice. Până acum pacientele trebuiau să scoată bani din buzunar pentru intervenția chirurgicală de simetrizare a glandei mamare. Acum nu mai este nevoie, iar contravaloare intervenției va fi decondată de CNAS și va avea un impact pozitiv asupra calității vieții, dar mai ales a reinserției sociale.
- Deasemenea, o altă prevedere importantă pe care această Ordonanță de modificare a Legii 95 o are, se referă la persoanele care au lucrat în străinătate și au cotizat la bugetul asigurărilor de sănătate a altui stat mebru din UE. Acestora li se vor asimila perioada de cotizare de acolo și în sistemul de asigurare românesc. Iată o măsură concretă pentru a aduce medicii din diaspora acasă!
- O altă modificare vizează durată de acordare a concediilor și a indemnizației pentru incapacitatea temporare de muncă în cazul unor boli cu caracter special. De exemplu, pentru tuberculoză, concediu se dă din prima pe toată perioada de tratament, până la vindecare. Nu mai trebuie să vină pacientul lunar, la medicul specilalist pentru prelungire. Pentru unele boli cardiovasculare, stabilite de CNAS, perioada de reavizare a concediului va fi de un an, în intervalul ultimelor doi ani și un an și șase luni pentru SIDA și neoplazii, tot în același interval de timp.
- Nu au fost neglijați nici personalul militar în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, care vor beneficia de indemnizații de asigurări de sănătate și de posibilitatea de a-și lua concediul medical, pentru îngrijire copil bolnav.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Radiografiile și radiațiile din...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Prediabetul este un semnal de...
Palpitațiile inimii, adesea...