Entități medicale militare și civile, implicate în exercițiul medical Vigorous Warrior 19 – VW19

Investigații medicale
Exercițiul medical Vigorous Warrior 19 – VW19 a fost ocazia cu care au avut loc o serie de acţiuni de testare a capabilităţilor medicale operaţionale în București.   Mai multe echipaje medicale au participat la acțiunea comună.

Vigorous Warrior 19 – VW19, cel mai mare exerciţiu cu focus medical din istoria Alianţei Nord-Atlantice, s-a desfășurat în mai multe zone din Bucureşti, unde au avut loc o serie de acţiuni de testare a capabilităţilor medicale operaţionale privind misiuni de căutare-salvare a victimelor, evaluarea funcţiilor vitale, stabilizare, imobilizare, evacuare din zona de risc, transport către unităţi medicale de urgenţă, în vederea continuării tratamentului de specialitate, asistenţă şi suport psihologic pentru o reinserţie socială rapidă.

În acest context, echipajele medicale ale Serviciului mobil de urgenţă şi transport sanitar şi ale Unităţii Primire Urgenţă din Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ,,Dr. Carol Davila” (SUUMC) au participat la acţiunea comună, desfăşurată de entităţile medicale militare şi civile, se arată într-un comunicat de presă al SUUMC.

Exerciții, conform scenariului

Până la acest moment, în cadrul exercițiului, conform scenariului, au avut loc mai multe acţiuni care au ca scop exersarea procedurilor de acordare a îngrijirilor medicale continue, evacuării medicale strategice, creşterii nivelului de pregătire şi răspuns la un posibil incident, indiferent de natura acestuia (accident colectiv, calamitate, mediu înconjurător cu potenţiale  riscuri de tip CBRN).

„În ultimele două zile de exerciţiu (9 şi, respectiv, 10 aprilie a.c.), la nivelul unităţii noastre au fost transportate, de ambulanţe aflate în dotarea SUUMC şi în cea a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti şi Ilfov, un număr de 5 (cinci) victime cu politraumă, ale căror leziuni erau rezultate în urma strivirii cu diferite greutăţi şi materiale de construcţie. Vârsta pacienţilor este cuprinsă între 25-45 de ani”, se mai arată în document.

Echipe multidisciplinare, acțiuni comune

Pacienţii au fost evaluaţi de echipe medicale multidisciplinare, coordonate de col. medic dr. Bogdan Teuşdea, Şeful UPU şi reprezentantul SUUMC în cadrul Vigorous Warrior 19, alcătuite din specialişti în Medicină de urgenţă, ATI, Chirurgie generală, Ortopedie şi Traumatologie şi Imagistică medicală.

Conform scenariului, în urma investigaţiilor clinice şi paraclinice, pacienţii au fost internaţi în secţiile de Chirugie generală, ATI şi Ortopedie, în vederea reechilibrării hemodinamice şi respirator, supraveghere de specialitate şi stabilirea conduitei terapeutice ulterioare (intervenţie chirurgicală). „Precizăm că toţi au fost identificaţi şi beneficiază de sprijinul familiei, asistenţă socială şi suport psihologic.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel