Eficacitatea noilor restricții. Dr Adrian Marinescu: e greu de crezut că va influența foarte mult

Medicul Adrian Marinescu de la Institutul Matei Balș din București a afirmat că unele dintre măsurile luate de azi, de autorități, ”nu vor fi atât de eficiente”.

Medicul Adrian Marinescu spune că ”nimeni nu va putea spune cu exactitate ce se va întâmpla în plan practic după aceste restricţii”.

”Însă, să ne gândim că, dintre aceste măsuri, unele probabil nu vor fi atât de eficiente. Mă refer aici la restricţionarea pe timp de noapte. E greu de crezut că va influenţa foarte mult. Sunt, de asemenea, şi măsuri care ar trebui să facă o diferenţă, ca de exemplu telemunca. Pentru că, aşa cum s-a demonstrat, la locul de muncă apar uşor focarele. Legat de petrecerile private, aici e de discutat. Petrecerea privată e una, faptul că oamenii se întâlnesc într-un grup numeros acasă e alta. Aia e nu e petrecere privată, dar totuşi regulile nu se respectă. Putem explica, legat de risc, că este ceva real. E vorba de familia extinsă, de grupul de prieteni şi cunoscuţi, nu de părinţi şi copii. Dacă nu respecţi principiul prevenţiei, pentru că spui că ştii acea persoană, e un risc, te poţi infecta!”, consideră medicul Marinescu.

Mai multe puteți citi pe DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel