Palpitațiile inimii, adesea...
O a patra persoană a fost testată pozitiv pentru virusul Ebola, astăzi, la Goma, fiind vorba despre o femeie al cărei soț a murit miercuri din cauza acestei epidemii, care a provocat peste 1.800 de decese în estul Republicii Democrate Congo, a informat Organizația Mondială a Sănătății (OMS), citată de AFP.
„Există un al patrulea caz confirmat de Ebola în orașul Goma. Acest nou caz este soția bărbatului care a murit ieri dimineață", a declarat pentru AFP Boubacar Diallo, coordonatorul responsabil pentru monitorizarea acestui focar de Ebola din partea OMS.
Miercuri, fetița acestui cuplu a fost la rândul său testată pozitiv pentru virusul Ebola, după ce a prezentat semne clinice ale bolii, la câteva ore după moartea tatălui său, au informat autoritățile medicale congoleze.
Al doilea pacient cu Ebola, decedat miercuri la Goma, era un bărbat care muncea la Mungwalu, în provincia vecină Ituri, din estul RDC, însă locuia împreună cu soția și cu cei zece copii ai săi în cartierul sărac Kiziba, din nordul orașului Goma, notează Agerpres.
Bărbatul a prezentat semne de febră hemoragică pe 22 iulie. El a primit îngrijiri ambulatorii la un centru comunitar, dar nu a ajuns la un spital din Goma până pe 30 iulie, când a fost transferat direct la un centru specializat.
Primul caz de Ebola înregistrat într-o metropolă a fost detectat la Goma la jumătatea lunii iulie, fiind vorba de un bărbat prezentat drept un pastor care provenea din Butembo, unul dintre principalele focare ale bolii, situat la 250 kilometri mai la nord. A doua zi după moartea sa, la 17 iulie, OMS a declarat această a zecea epidemie de febră hemoragică Ebola din RDC o urgență sanitară internațională.
Potrivit buletinului zilnic al autorităților de sănătate congoleze de miercuri 31 iulie, până acum numărul cumulat de cazuri este de 2.701, dintre care 2.607 sunt confirmate și 94 sunt probabile. În total, epidemia s-a soldat cu 1.813 decese (1.719 confirmate și 94 probabile) și 776 de cazuri vindecate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Palpitațiile inimii, adesea...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Această metodă simplă ne ajută să...