Această vitamină îți protejează...
În ultimele decenii, chirurgia – în cazul de față cea cardiovasculară – a evoluat extraordinar de mult. Dacă înainte pentru a fi operat pe inimă sau pe un vas de sânge pacientul era tăiat cu bisturiul, cutia toracică îi era deschisă, iar chirurgul își afunda mâinile în corpul său, acum aproape totul s-a schimbat.
Intervenția se face în ziua de azi cu instrumente moderne, cu incizii de maximum 2-3 centimetri, cu roboți în unele cazuri, cu mai multe feluri de investigații imagistice și ghidat pe calculator. Avantajele pentru pacient sunt nenumărate, recuperarea fiind rapidă și calitatea vieții mult îmbunătățită.
Invitată la emisiunea Interviurile DC NEWS și DC MEDICAL, dr. Rodica Niculescu, șeful Laboratorului de cardiologie intervențională de la Clinica Sanador și deținătoarea unui doctorat în medicină, va explica ce înseamnă și cum se fac aceste operații fără bisturiu, în ce patologii sunt indicate astfel de intervenții și ce avantaje exact aduc ele pacienților.
Specialistul va vorbi, evident, și despre prevenție în bolile cardiovasculare, ba chiar ne va da sfaturi utile despre ce putem face ca să nu ajungem pe masa sa de operație.
Emisiunea va fi transmisă simultan, marți de la ora 11.00, pe canalele de Facebook și Youtube ale DC NEWS și DC MEDICAL, cele două site-uri din cadrul DC Media Group, și va putea fi ulterior urmărită și aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...