Dr Imbri: Măsurile de protecție pentru COVID ne feresc și de alte boli de care „ne feream mai puțin pentru că nu se păsa”

Cumparaturi
Măsurile de protecție personale folosite de la începutul pandemiei COVID, ca spălatul pe mâini, distanțarea fizică și purtarea măștii, ne vor feri și de alte boli contagioase, a explicat Emilian Imbri, managerul Spitalului Victor Babeș din Capitală.

„Toți știm clar că în sezonul rece apar gripele și le trecem împreună în fiecare an. Gripele sezoniere sunt la fel de păcătoase, produc simptome urâte și produc și mortalitate. Măsurile de precauție pe care fiecare om le ia de teama COVID vor ajuta – spălatul pe mâini, masca, nu ne mai îmbrățișăm – vor duce la o scădere a transmiterii celorlalte boli de care ne feream mai puțin, că nu ne păsa: hepatită, diaree, gripă. Dacă vom păstra modul de a ne feri, s-ar putea ca această gripă să nu mai dea buluc peste noi”, a spus dr Emiliam Imbri, la Digi 24. 

„Țineți minte că tramvaiele, troleibuzele erau pline de oameni mucoși, își suflau nasul în batiste, aruncau batistele, tușeau fără mască, se duceau la serviciu cu febră, stăteau în birou alături de colegii lor. Nimeni nu era deranjat de treaba asta. Se împânzea gripa în toate părțile și o duceam cu toții pe picioare. Mallurile erau pline de oameni cu gripă. Nu cred că va mai fi acest lucru, pentru că lumea se ferește de COVID. Dacă, însă, apar fenomene de genul ăsta, lumea se va speria: aoleu, nu cumva am COVID?”, a adăugat el.

El spune că o persoană care nu e cadru medical, chiar dacă cunoaște simptomele, nu va pute aface diferența între gripă, viroză și COVID. 

„Trebuie neapărat să meargă într-un loc unde este triat, văzut și spus foarte clar. Un motiv pentru care nu trebuie să intrăm în panică: gripe sezoniere am tot avut. Chiar dacă faci gripa, nu mai este furtuna asta îngrozitoare în organism, ca cea declanșată de COVID”, a mai spus managerului Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel