Doar două județe mai sunt în zona galbenă: incidența în București este de 1,38

Pandemia COVID-19 Foto: Pixabay
Doar două județe mai sunt în zona galbenă privind riscul epidemiologic. Celelalte, inclusiv București, se află în zona verde. Niciun județ nu a înregistrat creșteri ale numărului de infectări.

Doar două județe mai sunt în zona galbenă și niciun în zona roșie. De altfel, niciun județ nu a înregistrat creșteri ale numărului de infectări. Media națională este, conform INS, de 1,30 cazuri la mia de locuitori.

Cele două județe care încă mai au peste 2 la mie incidența cazurilor de COVID-19 sunt Arad și Cluj, cu 2,53 și 2,04 cazuri la mia de locuitori. Incidența în București este de 1,38.

Județele cu cele mai mici rate ale incidenței sunt, în continuare, Suceava cu 0,43, Vaslui cu 0,44 și Gorj, cu 0,49 cazuri la mia de locuitori.

Cele mai multe cazuri noi de infectare au fost înregistrate în Timiş - 123, Bucureşti - 113, Sibiu - 89, Constanţa - 72, Cluj - 63 şi Braşov - 53, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.

Cele mai puţine cazuri noi de COVID-19 au fost în judeţele: Mehedinţi şi Vrancea - câte un caz, Botoşani - 3, Tulcea - 4, Ialomiţa - 5, Brăila - 6, Gorj - 7, Giurgiu - 8, Buzău - 9.

În ceea ce privește incidența în orașe, în top este localitatea Căzănești din județul Ialomița cu 4,31, dar trebuie menționat că aici sunt 15 cazuri la o populație de 3.481 de locuitori. Valea lui Mihai din județul Bihor are o incidență de 4,14, cu 44 de cazuri la 10.626 de locuitori.

Dacă ne referim la comune, Ceru-Băcăinți din județul Alba a re de departe cea mai mare incidență, cu 34,04 cazuri la mia de locuitori. Este vorba despre 8 cazuri la o populație de 235 de locuitori.

În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 916 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) și 73 de decese. 

Ieri au fost conformate, din păcate, primele două cazuri de infecție cu noua variantă, Omicron. 

Este vorba despre o femeie în vârstă de 48 de ani din județul Brașov și un bărbat în vârstă de 59 de ani din județul Vaslui.
Ambele persoane, izolate la domiciliu, sunt asimptomatice”, arată comunicatul remis presei.

De asemenea, se așteaptă rezultatul secventierii probei recoltate de la sportivul din Baia Mare. „Precizam că persoana depistată pozitiv care a fost în cursa aeriană din Maroc este confirmată cu varianta Delta a SARS CoV-2”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel