Palpitațiile inimii, adesea...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut luni producătorilor de vaccinuri împotriva COVID-19 să pună la dispoziţia programului internaţional Covax jumătate din producţia de doze din acest an, relatează AFP. În timp ce ţările bogate au luat cu asalt vaccinurile, Covax, care oferă gratuit doze ţărilor defavorizate şi doreşte să asigure o distribuţie echitabilă între cei care nu îşi pot permite să le plătească, nu funcţionează la capacitate maximă.
Începând cu 4 iunie, Covax a administrat peste 80 de milioane de doze în 129 de ţări şi teritorii. Mult mai puţin decât era prevăzut. Confruntată cu această situaţie, OMS a cerut din nou ţărilor bogate, care au vaccinat deja o parte din populaţia lor, să împartă vaccinurile. Dar organizaţia a cerut, de asemenea, companiilor farmaceutice să dea dovadă de solidaritate.
''Fac apel la (...) toţi producătorii să acorde Covax dreptul de prim refuz (adică să li se ofere dozele cu prioritate, nota editorului) pentru noile doze de vaccinuri sau să se angajeze să pună la dispoziţia Covax 50% din dozele lor anul acesta'', a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă. ''Vaccinarea inechitabilă este o ameninţare pentru toate naţiunile, nu doar pentru cei cu cele mai puţine vaccinuri'', a spus el.
''Distribuţia inechitabilă a vaccinurilor a permis ca virusul să se răspândească în continuare, sporind şansele apariţiei unei variante care face vaccinurile mai puţin eficiente'', a menţionat directorul OMS.
Programul Covax a fost creat de Alianţa Vaccinului (Gavi), OMS şi Coaliţia pentru inovaţii în materie de pregătire pentru epidemii (Cepi) pentru a combate inegalităţile privind accesul la imunizarea anti-Covid, în special prin furnizarea de doze gratuite pentru 92 de ţări şi teritorii defavorizate, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Palpitațiile inimii, adesea...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Această metodă simplă ne ajută să...