Dieta mediteraneeană mărește efectul statinelor

O dietă bazată pe principiile mediteraneene sporește efectul statinelor la pacienții care au suferit deja un atac de cord sau un accident vascular cerebral, este rezultatul unui studiu italian.

Pentru cei care au suferit deja un atac de cord sau un accident vascular cerebral, combinația dintre statine și dieta mediteraneană pare a fi cea mai eficientă alegere pentru reducerea riscului de mortalitate, în special din cauze cardiovasculare, susțin cercetătorii italieni, care au studiat la peste 1.000 de adulți.

,,Am găsit că statinele și dieta mediteraneană împreuna au fost mai eficiente, comparativ cu unul sau altul considerate separat, în reducerea riscului de mortalitate cardiovasculară. Probabil, dieta mediteraneană a facilitat efectul benefic al statinelor, că în studiul nostru din viața reală au fost în general utilizate în doze mici ", e de părere dr. Marialaura Bonaccio, epidemiolog la Departamentul de Epidemiologie și Prevenire al institului italian care a derulat studiul și primul autor al studiului.

Cercetătorii au analizat, de asemenea, potențialele mecanisme care stau la baza acestei interacțiuni pozitive, care până în prezent nu a fost suficient de bine explorată, între medicamente și obiceiurile alimentare.

,,Combinația favorabilă dintre statine și dieta mediteraneană părea să acționeze, mai degrabă prin reducerea inflamației, care predispune la un risc mai mare de îmbolnăvire și mortalitate Această constatare prezintă un interes deosebit în special în lumina observațiilor noastre că un nivel ridicat de inflamație subclinică a dublat riscul de mortalitate la pacienții care au suferit deja un atac de cord sau accident vascular cerebral“, a explicat Licia Iacoviello, șeful Laboratorului de Epidemiologie Moleculară și Nutrițională a aceluiași Departament și profesor de igienă la Universitatea din Insubria, potrivit Eurekalert.org.

Dieta tradițională mediteraneană este bogată în fructe, legume, leguminoase, cereale, ulei de măsline, , pește și carne. Consumul de produse lactate este scăzut și de vin moderat.

,,Datele noastre sugerează că ar trebui sa ne concentrăm mai mult pe posibilele interacțiuni dintre alimente și medicamente, aspect neglijat în mare măsură în cercetarea epidemiologică pentru a clarifica aceste constatări. În cazul în care datele noastre vor fi confirmate, noi posibilități terapeutice ar putea fi proiectate pentru cei care au avut deja un eveniment cardiovascular, permițând o mai bună modulare a intervenției farmacologice în raport cu obiceiurile de viață. Acest lucru este un nou aspect al medicinei personalizate“, a spus Giovanni de Gaetano, director al Departamentului de Epidemiologie și Prevenire din același institut.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel