Pentru mulți pacienți, trecerea printr-o secție de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) reprezintă o experiență intensă și adesea traumatizantă.

De obicei, pacienții ajung la ATI din cauza unor afecțiuni grave, în urma unor intervenții chirurgicale majore. Ei sunt conectați la aparate și rămân sub supravegherea continuă a medicilor.

Cazul de la Spitalul Sfântul Pantelimon a stârnit o mulțime de reacții. Mulți medici și reprezentanți ai asociațiilor pentru pacienți susțin că lipsa legislației este principala problemă și ca tot ce s-a întâmplat la Spitalul Sfântul Pantelimon este doar rezultatul lipsei de reglementări. 

"Avem nevoie de legislație. Există o perioadă în care pacientul este ținut în Terapie Intensivă, în ATI, și dacă starea lui nu se îmbunătățește, familia are opțiune. Ori îl ia în sistem privat și plătește mai departe, ori semnează și se deconectează aparatele. De asta există legislație!

Noi tocmai acolo trebuie să ajungem. Nu ne-am permite și nicio țară din lume nu-și permite să țină pe cineva în comă 7 ani - 8 ani din punct de vedere al costului. Dar există legislație care reglementează care e limita", a declarat Radu Gănescu, președintele COPAC, în exclusivitate pentru DC Medical.

În România, deconectarea pacienților gravi bolnavi de la aparatele de susținere a vieții este reglementată de legislația națională și este un subiect extrem de delicat, fiind strâns legată de etica medicală și de drepturile pacienților.

Vezi și: Cazul Sfântul Pantelimon "e punctul culminant al unui sistem care, timp de 30 de ani, a fost imperfect, neperformant, superbirocratizat". Radu Gănescu: Avem o lipsă cruntă legislativă

În timpul petrecut în secția de ATI, pacienții sunt expuși unui mediu extrem de stresant și chiar traumatizant, plin de zgomote, lumini, interacțiuni medicale frecvente, diverse cazuri de pacienți și boli, care pot fi dificil de procesat, mai ales atunci când sunt sub influența sedativelor sau analgezicelor puternice.

În plus, izolarea de familie și prieteni poate amplifica sentimentul de teamă și dezorientare.

Mai mult, ca pacient, a deveni dependent de ajutorul permanent al unui membru al familiei este o realitate dureroasă. Pierderea autonomiei, fie din cauza unei boli cronice, a unei accidentări grave sau a unor sechele post-ATI poate afecta profund stima de sine și bunăstarea emoțională.

De multe ori, această dependență generează sentimente de vinovăție și de povară.

Pe de altă parte, la polul opus, a avea grijă de un membru al familiei care suferă este o povară majoră.

Să vezi pe cineva drag suferind, să nu poți face nimic pentru a-i lua durerea sau să fii martor al declinului său fizic și psihic este copleșitor.

Despre toate aceste lucruri ne-a vorbit Radu Gănescu, la rândul său pacient ce a trecut prin aceste experiențe traumatizante ale ATI și ale dependenței de un membru al familiei.

"Cred că pentru pacienți, cei care înțeleg ce înseamnă problemele de sănătate, înțeleg ce înseamnă fazele bolii degradante... eu am fost pacient care o anumită perioadă am fost dependent de familie, imobilizat la pat. E foarte groaznic!

Oricât ai fi de conștient și de apt din punct de vedere al mediului înconjurător, faptul că nu poți să bei nici măcar un pahar de apă sau nu poți face nimic dacă nu ai o persoană asistată 24/24 ore e groaznic.

Puțini înțeleg lucrul ăsta, e o experiență să treci prin asta.

Și mai e un lucru. Știu ce înseamnă să fii aparținător și să ai o astfel de persoană și să nu vrei să te desparți de ea.

Așa, o analogie poate tâmpită, dar am auzit că ultima dorință a lui Alain Delon a fost ca și câinele să-l urmeze la înmormântare. E greu să te desparți de cineva și e greu să accepți că poate îi e mai bine acelei persoane dacă nu se chinuie. Pentru că este un chin. Am trecut printr-o experiență de genul ăsta spun că este un chin.

Am trecut prin ATI de vreo 6 - 7 ori. Am avut intervenții chirurgicale, am stat 24 - 48 de ore în ATI. Acolo, 24 de ore e groaznic. Să vezi cum vine omul în ATI și cum pleacă în cearșaf, să vezi cum îi sună aparatele, să vezi cum i se fac elecroșocuri. Și asta vezi timp de 24 de ore, tu fiind imobilizat.

Pleci cu o problemă. În afară de problema de sănătate pleci cu niște lucruri care îți rămân și pe care nu le vei uita toată viața.

Eu o spun ca pacient, dar doar profesioniștii pot să vină și să spună, pe baza legislației europene ce e de făcut", a mai spus Radu Gănescu.

Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului prevede dreptul pacienților de a fi informați și de a-și exprima consimțământul informat cu privire la tratamentele medicale. Pacienții au dreptul să refuze sau să oprească un tratament, cu condiția să fie informați corect asupra consecințelor acestui gest.

Totuși, în cazul pacienților aflați în imposibilitatea de a-și exprima voința, decizia trebuie să fie luată de către reprezentatul egal sau de către familia acestora.

În cazul în care pacienții sunt în stare critică și nu își pot exprima consimtământul, decizia de a continua sau a opri susținerea artificială a vieții este luată de echipa medicală, de obicei după consultarea cu familia.

În aceste situații, se ia în considerare prognosticul medical, calitatea vieții pacientului și dorințele acestuia.

În practică, deciziile legate de deconectarea pacienților de la aparatele de susținere a vieții sunt foarte complexe și adesea implică avizul Comisiilor de Etică din spitale.

În unele cazuri, medicii pot cere avizul unei instanțe pentru a se asigura că decizia respectă atât legea, cât și etica medicală.

Vezi mai multe în video:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.