Anxietatea nu doar că îți afectează...
„De la ATI, cinci infirmiere, cinci asistente medicale și medicul de pe secția de ATI s-au ridicat și au plecat spunând că le este frică să mai facă meseria de medic, să-și mai slujească pacienții. Am întrebat motivul care este? Este lipsa echipamentelor Și mi s-a spus că nu! Eu sunt în drum spre Orăștie. Mi s-a spus că nu asta este, că au echipamente, au tot ce le trebuie. Mi-au spus că le este frică de acest coronavirus și că dacă ei or să lucreze acolo, or să moară. Aceasta este explicația care mi-a fost dată, merg acum la Orăștie. Am sunat primarul de la Orăștie în carui rază de acțiune este spitalul și vom vedea ce vor face, vom încerca să discutăm cu personalul medical, cu toți ceilalți să vede ce trebuie făcut și ce măsuri să luăm în cotinuare”, a declarat prefectul de Hunedoara, Vasilică Potecă, la Digi24.
În Spitalul din Orăști nu sunt internați în acest moment pacienți cu coronavirus, acesta urmând, conform planului, să fie doar spital suport în caz că crește numărul de pacienți infectați.
Daniela Achim, managerul spitalului Orăștie, a explicat, la rândul ei, că „sunt stupefiată! Se simt amenințate, în pericol, că pot deveni victime colaterale ale acestui coronavirus. Nu o să fie activitate pe Terapie Intensivă. Noi în dimineața aceasta, culmea, că chiar în dimineața aceasta aveam întâlnire cu un alt medic care voiam să-l angajăm. Doamna a decis să vină la noi, va fi încadrată, dar își va putea începe activitatea doar după Paște”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Anxietatea nu doar că îți afectează...
Printr-un gest care durează doar...
Activitatea fizică poate fi aliatul...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Durerea și disconfortul în jurul...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...