Schimbările extreme de temperatură...
Industria farmaceutică din România se confruntă cu provocări majore, fiind necesară o reformă legislativă pentru a încuraja dezvoltarea și investițiile. Dan Zaharescu, director executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), a declarat în cadrul emisiunii "Dezbateri în Sănătate", de la DC MEDICAL și DC News, că există o interdependență între industria de generice și cea de medicamente inovatoare, aceasta fiind esențială pentru progresul în domeniul medical.
"Cele două domenii, industria de generice și industria de medicamente inovatoare, se completează, pentru că una este vârful de lance al cercetării științifice medicale și al descoperirii de noi medicamente, iar în clipa în care medicamentele ies de sub protecția brevetelor, industria degenerice le preia și asigură o dezvoltare la nivel de masă și un acces la nivel de masă pentru un număr cât mai mare de pacienți. Deci lucrurile sunt într-o simbioză care să fie încurajată la nivelul autorităților din România.
Avem nevoie de un cadru legislativ pentru industria farmaceutică care să fie reformat. Cadrul legislativ construit în ultimii 30 de ani este un cadru ostil dezvoltării industriei farmaceutice și dacă e să privim în urmă, în ultimii 20 de ani, investițiile în capacități de producție în industria farmaceutică în România sunt marginale, nu depășesc undeva în jurul a 200-250 de milioane de euro, dacă luăm și ultimii 2-3 ani în calcul", a spus Dan Zaharescu, director executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), în exclusivitate la emisiunea Dezbateri în Sănătate, de la DC MEDICAL și DC News.
Industria farma - FOTO: Freepik@aleksandarlittlewolf
În plus, Dan Zaharescu a evidențiat impactul negativ al perioadei de după Revoluție asupra industriei farmaceutice. Pentru a revitaliza industria farmaceutică românească, este imperativă adoptarea unor politici legislative care să sprijine atât dezvoltarea de medicamente inovatoare, cât și producția de generice, asigurând astfel accesul larg al pacienților la tratamente eficiente și moderne.
"Altfel, la o piață care este de 20 de ori mai mare decât această cifră piață anuală, la nivelul acesta, ceea ce s-a investit este absolut o nimica toată. Și nu trebuie să uităm nici prima decadă de după Revoluție, când în perioada 1999-2000 practic, bazele industriei farmaceutice au fost distruse complet și ele au fost reconstruite după aceea prin investiții și prin privatizări.
Vezi și: În cât timp de la fractura de șold ajungem la medic. Dr. Răzvan Ionuț Dragomir: Sunt două momente
Deci statul n-a fost în stare sub nicio formă să-și administreze. Cu o singură excepție care este reprezentată de o companie unde Ministerul Sănătății a rămas acționar majoritar.
În perioada asta de 2000-2007, investițiile care au fost făcute de producătorii de medicamente în implementare a sistemelor GNP nu au fost recunoscute ca fiind cheltuieli deductibile din punct de vedere financiar. Au pus o presiune uriașă pe producătorii de medicamente, care prin resurse proprii au trebuit să-și implementeze aceste norme și a fost unul din motivele fundamentale pentru care Institutul Cantacuzin a colapsat pentru că el n-a putut să îndeplinească aceste norme", a spus Dan Zaharescu, director executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), în exclusivitate la emisiunea Dezbateri în Sănătate, de la DC MEDICAL și DC News.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Schimbările extreme de temperatură...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
În fiecare an, peste 8,7 milioane de oameni mor din cauza...
Uite trucul simplu care îți usucă...