Declarația CMR asupra considerațiilor în materie de drepturi ale Omului legate de pandemia cu COVID-19

Medic
Colegiul Medicilor din România a făcut publică o declarație privind drepturile omului în contextul pandemiei de COVID-19. Declarația este semnată de președintele CMR, Borcean Gheorghe.

Colegiul Medicilor din România a făcut publică o declarație privind drepturile omului în contextul pandemiei de COVID-19. Declarația este semnată de președintele CMR, Borcean Gheorghe, în numele Biroului Executiv.

Iată ce a publicat CMR:

1

· Criza actuală legată de COVID-19 afectează ansamblul țărilor din Europa și numeroase țări din lume. Această pandemie are și va continua să aibă un impact greu la scara indivizilor și a societăților. Sistemele de sănătate sunt supuse unor constrângeri extreme și fac față zilnic unor situații acute și complexe. Numărul crescând de cazuri grave ridică probleme etice majore cărora profesioniștii și autoritățile competente au a le răspunde în cadrul îngrijirilor acordate pacienților. Decizii dificile trebuie luate la nivel individual și colectiv, într-un context de insuficiență a resurselor, care pot avea consecințe importante asupra indivizilor.

· Grupuri de experți și comitete de etică din țările europene au examinat rapid unele dintre aceste provocări majore. La nivel internațional, independent de acțiunile importante organizate de OMS și de aceste linii directoare pertinente, precum  Liniile directoare pentru gestionarea problemelor etice în perioada infectărilor cu boli infecțioase (2016), grupuri de experți independenți au publicat în egală măsură declarații pe aceste teme. Comitetul internațional de bioetică (CIB) și Comisia mondială de etică a cunoștințelor științifice și a noilor tehnologii (EGE) a publicat Declarația asupra solidarității europene și a protecției drepturilor fundamentale în cadrul pandemiei cu COVID-19. Aceste documente subliniază principii etice importante pentru deciziile și practicile din acest context.

· Este esențial ca astfel de decizii și practici să răspundă cerinței fundamentale de respectare a demnității umane și de protecție a drepturilor Omului.

· Convenția asupra drepturilor Omului și biomedicina (Convenția de la Oviedo) este singurul instrument juridic internațional constrângător care tratează protecția drepturilor Omului în domeniul biomedical. El constituie un cadru unic de protecție a drepturilor Omului, inclusiv într-un context de urgență și de gestionare a unei crize sanitare, pentru a ghida deciziile și practicile din domeniul clinic cât și din cel al cercetării.

· În prezenta Declarație, Colegiul Medicilor din România dorește să evidențieze anumite principii în materie de drepturi ale Omului stabilite în Convenția de la Oviedo care, în timpul pandemiei actuale, au o pertinență particulară și impun ca aplicarea lor să facă obiectul unei anumite vigilențe.

· Principiul echității accesului la îngrijirile de sănătate, enunțat în articolul 3 al Conventiei de la Oviedo trebuie să fie respectat, chiar și într-un context de insuficiență a resurselor. Acesta cere ca accesul la resursele existente să fie ghidat de criterii medicale, în special pentru ca existența unor vulnerabilități să nu conducă la discriminări în accesul la îngrijiri. Acest fapt este cu certitudine pertinent pentru îngrijirea persoanelor atinse de COVID-19, însă în egală măsură pentru orice alt tip de îngrijiri susceptibil de a fi făcut mai dificil prin măsurile de izolare și realocarea resurselor medicale pentru a lupta împotriva pandemiei. Protecția persoanelor celor mai vulnerabile, este efectiv în joc în acest context. Este vorba aici de decizii de alocare a unor resurse uneori insuficiente, de furnizarea asistenței necesare celor care au nevoie de ea, ca și de protecția și susținerea persoanelor vulnerabile greu atinse de consecințele măsurilor de izolare.

2
· Colectarea și tratarea datelor legate de sănătate sunt o componentă esențiala în lupta împotriva COVID-19, inclusiv utilizarea tehnologiilor digitale, tratarea datelor la scară mare și a inteligenței artificiale. Totuși, după cum se subliniază în Declarația asupra dreptului la protecția datelor în contextul pandemiei cu COVID-19  a Președintei Comitetului Conventiei 108 ¹ și a Comisarului pentru protecția datelor a Consiliului Europei, “amenințarea cu care apasă pandemia cu COVID-19 trebuie tratată veghind în același timp la respectarea democrației, a Statului de drept și a drepturilor Omului, inclusiv la drepturile respectării vieții private și protecția datelor.”  Articolul 10 din Convenția de la Oviedo se referă la dreptul, la protecția vieții private și a informațiilor din domeniul sănătății, reafirmând prin aceasta principiul conținut în articolul 8 al Conventiei europene a Drepturilor Omului. În acord cu Convenția modernizată pentru protecția persoanelor față de tratarea automatizată a datelor cu caracter personal, datele cu caracter personal din sănătate sunt date sensibile și tratarea lor face de acum obiectul condițiilor de protecție specifice.

· Articolul 26 al Convenției de la Oviedo prevede posibilitatea  restricționărilor de exercitare  a drepturilor și dispozițiilor de protecție conținute în Convenție, inclusiv dreptul la protecția vieții private. Aceste excepții vizează protejarea intereselor colective ² printre care cel al sănătății publice. Totuși, asemenea restricții trebuie să fie prevăzute de lege și să fie necesare într-o societate democratică pentru protejarea interesului colectiv vizat. Aceste condiții trebuie să fie interpretate în lumina criteriilor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în special cele de necesitate și de proporționalitate.
· Articolul 8 al Convenției de la Oviedo se aplică în situații de urgență, cum ar fi cele cu care profesioniștii din sănătate sunt confruntați în mod repetat în contextul pandemiei cu COVID-19. Atunci când, pe motivul unei situații de urgență, consințământul personal al persoanei respective nu poate fi obținut, orice intervenție medicală indispensabilă în beneficiul sănătății sale poate fi efectuată imediat.

¹  Conventia pentru protectia persoanelor fata de tratarea automatizata a datelor cu caracter personal (STCE nr.108)
²  Conform articolului 26 si sub rezerva conditiilor precizate in acest articol, finalitatile pentru care pot fi aduse restrictii in exercitarea drepturilor si a dispozitiilor de protectie continute in Conventia de la Oviedo sunt siguranta publica, prevenirea infractiunilor penale, protectia sanatatii publice si protectia drepturilor si libertatilor celorlalti.

3
Nu comentăm deciziile Curții Constituționale a României, nici a Guvernului. Facem doar câteva precizări și recomandări.
Suntem convinși de necesitatea imperioasă și justificată medical, etic și legal a izolării ca  măsură de prevenție. Dacă la începutul epidemiei/pandemiei măsurile luate atât de către autorități, de către profesioniștii din sănătate, de către cetățeni, au fost dirijate împotriva fricii tuturor de necunoscut, astăzi avem mijloace obiective și date atât statistice cât și medicale care pot genera acțiuni cu caracter științific.
Nu avem jurisdicție în ceea ce privește alte categorii profesionale și sociale, dar asupra medicilor avem.
Nu încercăm să limităm dreptul la opinie al colegilor noștri, dar avem prevederi în Codul Deontologic care spun clar că opiniile medicale, atât cele conforme cât și cele neconforme celor `` oficiale``, vor fi discutate și validate doar în forurile academice și abia apoi vor putea fi tratate la TV sau în mediile virtuale!!
Asemenea atitudini generează neîncredere în politica sanitară a Guvernului, pe de o parte, iar pe de altă parte aduc cel puțin o ofensă la adresa miilor de profesioniști din sănătate, care de cel puțin patru luni luptă cu pandemia, salvează vieți atunci când pot, cu prețul sănătății lor, dar mai ales cu prețul distanțării de familiile lor, de cei dragi. Comentariile despre care vorbim frustrează profund pe aceia dintre noi care de la debutul pandemiei nu ne-am îmbrățisat copiii si familia, nu ne-am întâlnit prietenii, nu am putut organiza nunți, botezuri, ori nu am putut să ne înmormântăm tradițional morții.
Etica este o disciplină vie, valorile sale nu sunt mereu aceleași pretutindeni și în toate timpurile. Nu este suficient să citesti Kant, Aristotel, Spinoza, Rawls sau chiar să ții cursuri despre acestea. Dacă nu este și trăită, etica devine și ea una din formele fara fond. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel