De ce bărbații de vârstă mijlocie văd creșterea în greutate ca inevitabilă. STUDIU britanic

Gândurile negre afectează sănătatea bărbaților. Foto: Nathan Cowley, de la Pexels
Pentru bărbații de vârstă mijlocie, creșterea în greutate vine cu sentimente de stimă de sine scăzută și descurajare, dar și din cauza responsabilităților familiale și ale carierei.

Cercetători de la Universitatea Ruskin și de la Universitatea din Derby, Anglia, susțin că bărbații de vârstă medie consideră inevitabilă creșterea în greutate din cauza responsabilităților familiale și a slujbei. Kilogramele în plus mai vin și cu sentimente e stimă de sine scăzută și descurajare.

Cercetătorii de la Universitatea Anglia Ruskin (ARU) și de la Universitatea din Derby au intervievat bărbați cu vârsta de 35 de ani și peste care participă la Programul Alpha (TAP), un proiect de fotbal și de management al greutății desfășurat în localitățile comunității locale. Health Survey for England susține că aproximativ două treimi dintre bărbații cu vârsta de 16 ani și peste sunt supraponderali sau obezi. Iar bărbații dintre cei cu vârsta cuprinsă între 35-64 de ani, 31% sunt obezi. Studiul britanic a inclus interviuri amănunțite cu opt participanți cu vârsta cuprinsă între 35 și 58 de ani. Cercetătorii au analizat dieta lor înainte de a se înscrie în program, ce au simțit că au îngrășat, dacă au fost îngrijorați de sănătatea lor, arată sciencedaily.

Bărbații interogați susțin că cei doi factori principali pe seama cărora pun kilogramele în plus sunt familia și slujba. Aceștia susțin că mâncarea este de vină pentru o mare parte din creșterea în greutate, dar interviurile au arătat puțină conștientizare a altor factori nutriționali, cum ar fi tipurile de alimente și mărimea porțiilor.

CITEȘTE și: Mitul celor 10.000 de pași pentru sănătate, doborât de un STUDIU. Adulții de vârstă mijlocie au nevoie de mai puțini!

Cei 10.000 de pași pe zi, de care se tot vorbește, nu reprezintă o recomandare stabilită științific, ci a apărut ca parte a unei campanii de marketing vechi de zeci de ani pentru un pedometru japonez, spune Amanda Paluch, profesor asistent de kinesiologie la Școala de Sănătate Publică și Științe ale Sănătății. Întrebarea la care Paluch și colegii săi au vrut să răspundă în acest studiu este: Câți pași avem nevoie să facem zilnic pentru beneficii pentru sănătate? „Ar fi minunat să știm pentru un mesaj corect de sănătate publică sau pentru comunicarea clinician-pacient”, a arătat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel